Doru POPOVICI

După articolul de marţi din această rubrică, m-am pomenit cu o întreagă delegaţie de domni (trei la număr) arbitri. Nu, nu la ziar, cum ar fi fost normal, ci la... şcoală! La Colegiul Naţional „Ştefan cel Mare” Suceava, acolo unde se află Cartea mea de Muncă de vreo 16 ani. Domnii, probabil aflaţi într-o stare de confuzie generalizată (scrisesem, de altfel, că încurcaseră în meciul incriminat zona careului cu aia din afara lui, dovadă penalty-ul acordat gazdelor) s-au prezentat la un liceu spre a cere socoteală pentru un articol care nu fusese publicat în Anuarul instituţiei, ci într-un ziar care fiinţează la o cu totul altă adresă. Să trecem peste amănuntul ăsta care ţine, cumva de o minimă educaţie (că de unde nu-i...) şi să trecem la fond: domniile lor, aţi înţeles, alcătuiau tocmai brigada despre care scrisesem, şi care oficiase la meciul Frasin – Mihoveni. Pe fond, solicitarea era să-mi cer public scuze pentru ceea ce scrisesem, respectiv că unul dintre tuşieri puţea a băutură. Tonul agresiv al întregii bande, pardon, rectific, delegaţii („Cum ţi-ai permis, mă, să scrii dacă nici n-ai fost la meci?!” – hai, le răspund acum: „Uite-aşa!”) m-a făcut să tai scurt dialogul şi să-i trimit (nu, nu acolo unde vă gândiţi!) la carte, la muncă în general, adică să înveţe şi apoi să-şi găsească o meserie cinstită. Şi reiau şi acum acest îndemn, că văd că băieţii mă citesc. Revin la relatare: mi-au predat vreo cinci foi scrise, din care am aflat că „Nici unul nu ERAU sub influenţa...” (corect: „ERA”), că „A-ŢI scris acel articol...” (corect: „AŢI”) şi încă multe, deloc mărunte, asemenea. Pe lângă foile scrise de cei trei, tot ’mnealor mi-au înmânat şi un aşa-numit „Raport SUPLINENTAR” (!) comis de observatorul partidei-minune, numitul... ăăă, ..., iertaţi, boieri dumneavoastră, cum dracu’ să ştiu eu cum îl cheamă, dacă domnul observator însuşi (autorul operei literar-fotbalistice) habar n-are!? Dovada: opera începe cu „Subsemnatul „CHIFOREC Vasile” şi se încheie cu „Observator CHIFORIEC Vasile”!!! Moment din care bănuiesc că nu mai miră pe nimeni că acelaşi domn, pe parcursul raportului „SUPLINENTAR”, zice că eu am folosit cuvinte „JIGNICTOARE”, că domnii ăia trei nu erau sub „INFLUIENŢA” băuturii, iar spre final recurge la o metaforă care mai degrabă se încadrează la categoria „viol asupra limbii române”: „...consider TENDIŢIO-ASE” (v-aţi prins că are şi o despărţire în si-labe de mare inspiraţie!).

Mai rămân şi vreo două chestii serioase de rezolvat, la care chiar solicit eu acum răspuns oficial de la Asociaţia Judeţeană de Fotbal. De ce arbitrează aceeaşi brigadă două meciuri la rând? Adică şi pe cel de juniori şi pe cel de seniori? N-or fi oare obosiţi încât iau decizii de parcă ar fi beţi? Că până şi observatoru’ lu’ jocu’ (am scris pe limba lui!) zice că „PE ALOCURI LA AMBELE (că „ambelor” face gâlci, ă?) ECHIPE NU LE-A CONVENIT ARBITRAJUL” (!?!). Şi încă una: nu există o limită minimă de înălţime la arbitri? Că parcă ăla mai nervosu’ era mai mic decât mine... iar eu sunt mic rău, abia de am 1,67 m!

La urmă, iată şi scuzele: da, deloc stimaţi domni arbitri, recunosc public că am greşit, spunând în articol că era unul dintre voi beat, drept pentru care, tot public, vă cer scuze. Vă reamintesc şi vorba din bătrâni care zice că „din beţie se mai trezeşte omul, dar...”, iar la final, dacă tot mă ameninţaţi ghiolbăneşte („...pentru a stinge conflictul pe cale paşnică...” – zău, mă?, da’ calea ailaltă cum ţi-o imaginezi, flăcău?) vă mai recomand o dată să vă orientaţi spre un loc de muncă în care să nu riscaţi ca mii de glasuri să strige în cor „Hoţii, ho-ţii!”.