Doru POPOVICI

Aflu fără pic de surprindere că la un meci din judeţ (Avântul Frasin – Releul Mihoveni) unul din tuşieri puţea a băutură până în careul de 16 metri. O spun înşişi fotbaliştii, nici ei surprinşi (dată fiind starea individului) că a semnalizat penalty la o chestie petrecută binişor în afara careului. Există o justificare a întâmplării: de unde, în zilele bune, când economia duduia şi banul circula normal, la acest nivel un tuşier tot pleca cu vreo 100 (în bani europeni), acum, când criza şi-a înfipt colţii în ei şi nu şi-i mai desprinde, s-a revenit la tradiţionalul şpriţ (eventual turnat în pahare de „folcloriste”) şi la clasicele produse de portbagaj: lapte, carne, brânză, viezure, barză, mânz. Şi, staţi un pic şi nu mânaţi, să vedeţi, boieri dumneavoastră, cu apropiatul prilej al sărbătorii de Paşte, ce de turme vor migra de pe păşunile patriei tot în încăpătoarele portbagaje ale „fluieraşilor” şi „stegaşilor” de la toate diviziile, că doar ăia din lotul FIFA sunt şi ei oameni, cu familii, iar fiecare membru al acestora este şi el dotat cu esofag, ficat şi intestine. Care se cer umflate, conform aceleiaşi străvechi tradiţii. Ca să nu fiu acuzat de lipsă de obiectivitate, mai trebuie să spun şi că nu doar arbitrii şi observatorii se bucură de atenţiile gazdelor în această perioadă critică pentru miei, ci şi colegii noştri din presa sportivă. Veţi vedea că în etapele din preajma Paştelui gazdele beneficiază de generozitatea presei de specialitate, în raport direct cu mărimea mielului: la un miel de 5-6 kile, ofsaidul de 5 metri prin care au egalat în minutul 89 a fost „la limită” dar „se dă credit atacului”, iar la unul de 9-10 kg (plus penalty-ul eferent) în mod evident, faza n-a fost la 18-20 metri de poartă, ci fix în mijlocul careului, de unde şi justificata eliminare a fundaşului oaspeţilor. Sunt lucruri nu imaginare, ci amintiri din vremea când, în calitate de press-officer al Forestei din Divizia A, mi-am petrecut Sâmbăta Mare în negocieri cu felurite stâne, transportul efectiv al celor 12 miei (că atâtea ziare aveau trimişi corespondenţi la meci) făcându-l soţia mea cu Oltcit-ul nostru. A venit la pauză. Până atunci, toţi erau anti-Foresta şi anti-Huţu. Mieii au produs miracolul: cronicile primei reprize s-au rescris până la fluierul de început al reprizei a doua, iar în cele 45 de minute care au urmat, citind reportajele de a doua zi, ai fi crezut că Foresta e măcar Arsenal, dacă nu chiar Real.

A arbitrat ăsta beat? Nu-i vina lui: i-or fi dat să deguste din mai multe soiuri, spre a şi-l alege pe ăla care merge cu mielul din etapa următoare.