Doru POPOVICI

Oare de ce am avut mereu, secundă de secundă, pe toată întinderea meciului, senzaţia de „deja vu”? Să fi fost, oare, fiindcă ultimele mele vorbe la Radio Top, alaltăieri dimineaţă, fuseseră „Unirea – Liverpool 1-3, la reveredere!”? Nu că aş fi vreun profet, vreun vizionar, vreo Omidă (mamă sau fiică), dovadă că mereu, la pariuri, pierd. E drept şi că mereu joc 15 meciuri din care-mi ies doar (!) 14, dar asta-i chestie secundară. Aşadar: când am scris, în rubrica asta, pentru alaltăieri, că este o tâmpenie să crezi că Unirea contează cât de cât în acest meci şi în fotbal, în general. Contează doar în campionatul nostru şi în fazele preliminare ale competiţiilor europene, când ălea mari sunt fie neatente ori relaxate, fie cu gândul la campionatele lor. Chiar v-aţi gândit că dacă n-a fost în stare să bată pe Rangers Glasgow la Bucureşti, o s-o cocoşeze pe Liverpool?

S-o luăm pe îndelete: ăştia se zbuciumau, se îmburicau, dă-i cu centrări, deposedări la limită, driblinguri-meserie, iar ăia se uitau la ei ca la zoo. Pe urmă a venit şi golul nostru: ce mai, englezesc 100%. Prilej cu care ăştia se pupau, se tăvăleau prin ştialnă, iar ăia priveau încă mai cu mirare. Şi-au continuat încălzirea (aţi văzut ce mult durează!?) după care au dat câte trebuia ca să-mi iasă mie pariul: 2 pauză, 2 final. Al treilea a venit „întocmai şi la timp”, marca Steven Gerrard, cu un şutălău de a trecut „dânsa” printre picioarele şi-ale unui fundaş, şi-ale lui Arlauskas. A fost momentul intervenţiei decisive a cometatorilor, ştiţi dv., ăia despre care scriam tot eu, şi tot alaltăieri, că le curg mucii după deplasările pe banii televiziunilor (şi cu ceva „diurnă” de pe la cluburile angrenate în competiţii), revanşându-se cumva pentru norocul chior care-i loveşte an de an prin comentariile perfect imbecil-patriotarde. Aşadar, abia la 1-3 au sesizat şi dumnealor că devine cam dificil să le-o băgăm ălora de 4 ori în aţe în vro 25 de minute, deşi până atunci „speranţa calificării” era vie şi neabătută. Să nu fi observat cum dădeau ăştia cu mingea „sus şi-nainte” într-o perfectă debandadă? Să nu fi sesizat că „Rafa” avusese o grămadă de treabă, începând cu menajarea gazonului şi cu vizitele prin orfelinate, în timp ce domhul Levy pregătise deja tactica decisivă? Adică jucase, ca Piţurcă şi ca toţi românii, la mica ciupeală dublată de norocul porcesc şi de mila divină, deci la 1-0 plus prelungiri plus penalty-uri, în timp ce ăia ştiau exact la ce oră pleacă avionul? Să nu fi văzut că ăia joacă fotbal, iar noi o toot frecăm, de la Burebista încoace? Iar la urmă au băgat-o p-aia cu „am pierdut demn”, ptiu!

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Am luat-o „demn”.

Comentarii