Start fulminant de melc zorit pentru destule echipe cu speranţă la performanţă. Rezultatele etapei vor fi favorabile învingătoarei din această seară, Unirea sau CFR. În caz de egalitate, înghesuiala sporeşte până la senzaţia de claustrofobie. Nu ştiu ce-a făcut Dinamo, dar dacă reuşeşte să-i bată pe olteni, sigur urmează altă bătaie, aia cu pumnul în piept. Mă aşteptam la ceva mai mult de la FC Vaslui. Trupa lui Lăcătuş & Porumboiu, neapărat pomeniţi împreună, lipsită de vedeta Wesley, a ratat o oportunitate importantă de a sălta două locuri în clasament, până în buza podiumului. Cu un program favorabil în următoarele etape, când triada din frunte se dă cap în cap pe unde apucă, moldovenii chiar puteau ajunge mintenaş pe un loc fruntaş, dacă nu chiar pe locul fruntaş, unicul care va conta cu adevărat când se va trage linia. Era mult până simţeau gustul.
Cădere dureroasă, de la mare înâlţime, a celor care credeau în Rapidul lui Copos. Îndoiala în privinţa deciziilor la nivel de conducere a clubului mi-am exprimat-o aici când cu transferul lui Săpunaru. Bănuielile cu privire la universalitatea suspendării lui Săpunaru mi s-au confirmat, aşa că acum speranţa vişiniilor stă în recursul înaintat de Porto pentru reducerea acesteia. Apoi, rotocoalele pe care i le-a dat Copos lui Şiman pentru transferul lui Varga au fost doar praf în ochi pentru descurajarea altor pretendenţi. În plus, a dat impresia că aducerea lui Varga e iminentă pentr a-i provoca o criză de timp patronului Sportului. Nu ştiu cât i-o fi reuşit, se va vedea în următoarele trei zile, când se vor efectua ultimele mişcări precipitate de trupe. N-ar fi exclus ca patronul lui Poli Timişoara să facă un sacrificiu financiar generos, exasperat fiind de lipsa de alternativă la Gigel Bucur.
Evident, n-am scăpat eşecul răsunător şi hilar al Stelei, dar nici nu se poate comenta la infinit ambalajul.