Doru POPOVICI

M-am înşelat doar parţial în privinţa prestaţiei olimpice româneşti: ţineţi minte, cred, că alaltăieri pronosticasem o retragere grabnică de pe pârtie a minunatului nostru concurent la proba de coborâre (ăla care nu făcuse nici o coborâre de antrenament... de frică!). Ei bine, la ora 20.30 m-am aşezat cumincior în faţa Eurosport-ului (am oroare de transmisiile patriotard-ţopesciene de la TVR) în aşteptarea coborârii istorice a băiatului ăluia. Din primii 30, căzuse unul. Din următorii 30, un altul. Nu-mi părea un traseu chiar de coşmar. În Cupa Mondială am văzut, chiar şi în acest an, pârtii mult mai ale dracului... Şi a venit clipa mult aşteptată: băiatul mioritic a pornit, iar după ce a trecut de prima poartă, mi-am zis că m-am făcut de râs eu, nu el, că scrisesem în aceeaşi zi, aici, în rubrica asta, că se va aşeza ciuciulica înainte de prima poartă. Dar când să-l vedem trecând şi prin a doua, iată-l pe mândrul sportiv român proprit în beţe, pe marginea pârtiei, ca în bancurile cu bacii ardeleni sprijiniţi în bâte... că dacă n-ar fi fost totul alb împrejur, ci verde, ai fi crezut că băiatu’ ieşise la un grătar. Din comentariile televizoriştilor (că şi ăştia de la Eurosport – varianta românească – suferă, parcă tot mai acut, şi ei, de „sindromul Ţopescu”) n-am înţeles că ăla al nostru e o panaramă care, din nou de frică, a „tras pe dreapta”, că era traficul cam aglomerat în zonă, ci că-i important că a participat, că doar e Olimpiadă, fi-v-ar al dracu’ citatul din Pierre de Coubertin.
Înainte de a mai întreba (a mia oară de când scriu prin ziare, de vreo două’j’ de ani) încă o dată cui foloseşte tot circul ăsta jegos prin care impotenţii desăvârşiţi ne sunt prezentaţi drept mari sportivi, precum şi de ce tot aruncăm cu bani în gaura asta... albă, a sporturilor de iarnă, vă mai informez că toţi românii prezenţi acolo sunt în grafic: la biatlonul de alaltăieri, mândrele noastre sportive au luat locurile 49 şi 52... ba chiar şi un loc 19 („remarcabilă performanţă”, citat de la TVR, de data asta) prin nemuritoarea Eva Tofalvi, la sanie fete un „onorabil loc 21” (citat din toţi, că nu-i unul mai breaz), aşa că nu ne mai rămâne decât să ne bucurăm şi de locul 57 luat de puştiul ăla de la Vatra Dornei şi pe care, de vicecampion mondial de juniori ce e, îl mai băgăm în alte două probe de schi fond, dintre care una e de 50 km. Apropo: cum o fi reuşit etiopianul ăla să iasă pe locul 97, din 99 de concurenţi? Ăilalţi doi n-or fi fost cumva români?