Doru POPOVICI

În ultimele zile, fotbalul românesc s-a trezit la viaţă: transferuri, sibutramină, amicale (dintre care cel mai mişto a fost ăla în care femeia-arbitru a fluierat finalul cu vreo 7 minute mai devreme, fiindcă fetiţa ei de câţiva anişori începuse să plângă pe tuşă de foame!), armeni atomici, Ioniţă mai tare ca Podolski, Dinamo pregătindu-se de Liga Campionilor, ce mai, veselie mare, de-ai putea crede că e chiar fotbal. Cu atât mai mult cu cât şi Naşu’ s-a eternizat, lucrurile par să se fi aşezat în matca lor firească. Iar firescul acestui specific românesc include, desigur, reaşezarea tuturor pe locurile unde se aflau înaintea turbulenţelor ivite din senin. În această ordine de idei trebuie remarcate eforturile pe deplin justificate pe care le face domnul europarlamentar Becali spre a-şi recupera valiza cu bani. Apropo: în declaraţia de avere la ce rubrică o fi inclus eurociobanul cele aproape 2 milioane de euroi: la „totalul” deţinut, la „cheltuieli” sau la „investiţii”? Că era, totuşi, o investiţie: în terenuri, cum declarase el şi restul bandei, omiţând amănuntul, că era vorba de terenuri de fotbal cu tot cu jucători.
În atâta veselie nu se putea să nu se strecoare şi un pic de tristeţe. Nu multă, că vine totuşi pe fondul chermezei generale, ci doar atâta cât să dea puţin contrast. E vorba de „lotul Penescu”. Dintre cei selectaţi de DNA pentru pârnaie şi eliberaţi de aripa generoasă a Justiţiei, cel mai afectat pare a fi domnul fost şef al arbitrajului românesc, Gheorghe Constantin. Din interviurile pe care s-au bulucit să i le ia destule ziare, de o remarcabilă valoare sentimentală mi se pare cel din „Gazeta sporturilor” de ieri. De acolo am aflat că tare a suferit dumnealui la bulău. Ba cică ar fi avut şi ceva tentativă de suicid, eşuată evident, dar despre care nu se străduieşte să vorbească (doar nu-i penalty din ălea inventatele la comandă, când ne explica proştilor de noi cum stă treaba cu „elementul intenţional”). Grohăie în schimb, tot luându-ne de proşti că „da, am şi recunoscut că am primit 10.000 de dolari de la Penescu, dar nu era mită, era doar avansul pentru când urma să mă duc preşedinte la echipa lui. Da’ m-am hotărât să nu mă mai duc şi i-am dat banii înapoi.” Bine, bă. Să trăiască mă-ta care te-a făcut. Da’ şi mama lu’ Penescu, că nici aia n-o fi mai proastă. Altfel, strict omeneşte, suferinţa voastră mi-a stârnit şi mie ceva durere. Fix... acolo.