Doru POPOVICI

Parodia de alegeri de la FRF a luat sfârşit. Banda şi-a răs-, stră-, reales şeful, „il capo”, cum i se zice prin Sicilia. Spre deosebire de alte ceremonii asemănătoare derulate în ultimele două decenii, cea de acum a avut câteva elemente de noutate, cel mai vizibil fiind contracandidatul... invizibil! Fiindcă, deşi a existat unul mai mult sau mai puţin virtual ori ipotetic, cu toate acestea domnu’ Naşu’ a candidat fără concurenţă. Ba chiar mă gândesc că de domnul Iacov nici nu auziseră chiar toţi cei prezenţi în sală, pe post de mutanţi, pardon: votanţi, măcar pe motiv că unii dintre ei or fi devenit ceva şefuţi de fotbal prin judeţele lor mai de curând, adică în ultimii vreo doi ani, de când dl Iacov a dispărut cu desăvârşire din peisajul de specialitate. Nu-i vorbă, că nici înainte de a dispărea nu fusese cine ştie ce apariţie... Dar, fiindcă ne-am obişnuit, de vreo 20 de ani încoace (de când e şef şi Naşu’, ce coincidenţă!) să tot mimăm democraţia, adică să-i considerăm (noi, federalii lu’ Peşte) pe români ca fiind vreo 20 de milioane de imbecili, nu putea Naşu’ să candideze fără adversar. Aşa că s-a inventat unul, dacă tot trebuia o combinaţie nefericită între Don Quijote şi (tot) Al Capone, a mimat şi el, o vreme, onestitatea şi incoruptibilitatea, cu vreo 2-3 ani în urmă. Între timp, i-a trecut. Dovadă felul în care şi-a tratat proprii sclavi, la fel de neplătiţi ca şi ceilalţi sclavi (ai celorlalţi „investitori” la fel de penali), ba i-a mai şi năucit pe vreo doi din ei, care nu ştiau dacă joacă la Iacov în bătătură, la Unirea Urziceni, la amândouă, la niciuna din ele, ori la încă o alta!
„Contracandidatul” şi-a făcut show-ul. Care însă a fost infinit mai puţin reuşit decât mugetele şi grohăielile celor veniţi să ridice copita în semn de vot. Başca miştoul tip dosul gării la care s-au dedat deopotrivă „domnii investitori” şi ce-or mai fi fost p-acolo, dar şi oficialii din acelaşi regn, în frunte (mai corect ar fi fost „dos”, nu „frunte”!) cu celălalt şef de bandă, Corleone.
Faptul că Iacov a obţinut, totuşi, 67 de voturi, să nu vă mire. Pariez pe toată sărăcia mea că ăia 67 au fost plătiţi. Dar nu de Iacov, că nici n-avea de ce s-o facă, ci de Naşu’! Fiindcă şi „democraţia” are un preţ, nu-i aşa?