Aşa cum stă bine locului, africanii au dat-o din tragedie în comedie. 4-4 ca la teatru de război. Ceva-ceva cred că am presimţit cu toţii când l-am văzut pe Carlos în poarta gazdelor. M-am frecat la ochi, surprins plăcut, dar totodată surprins că sunt plăcut surprins! Lămurit de cum stau lucrurile, chiar dezamăgit că nu i se dă şansa lui Carlos de a deveni eroul meciului, sătul s-o văd pe trupeşa primă doamnă din Angola cum bate darabana pe genunchi la 4-0 pentru ai săi, am comutat pe Juve-Milan. La timp pentru a prinde cele trei goluri, dintre care două destul de norocoase. Ronaldinho n-a strălucit, dar s-a lipit de gol. Dincolo, însă, aveam să pierd patru. Şi toate în poarta bietului Carlos! N-o să-l pun la zid doar de dragul de ieşi sânge. Am citit şi că a avut reacţie târzie la „capul” lui Kanoute. Haida-de, despre ce vorbim?! Nu sunt Meme ca să-l apăr orice ar comite, dar nici nu-l văd bolnav de vini imaginare. Nici apărarea nu l-a ajutat, toate carambolurile, toate contrele, toate devierile au fost favorabile celor din Mali. Mostră de hipnoză colectivă. Imaginile cu prima doamnă au fost evitate. Păcat.
Foarte promiţător, entuziasmant chiar, a început anul tenisistic. Cu Nikolai Davidenko şi Kim Clijsters în prim plan. Ambii au câştigat primele turnee la care au participat, după finale cu adversari redutabili, cu seturi decisive pe muchie de cuţit. Mai mult, fiecare a reuşit să salveze câte două mingi de meci! Iar cum adversarii din finală s-au numit Nadal şi respectiv Henin, performanţa capătă şi mai mult luciu. Adrenalină pură la finalul meciului dintre cele două belgiene... La minge de meci pentru ea în tie-break, Clijsters plasează o minge la limita terenului, arbitrul de linie arată minge bună, Kim exultă, dar numai pentru o secundă. Arbitrul de scaun intervine şi dă verdictul: aut! În condiţiile în care la Brisbane nu exista sistemul-ochi de şoim! Reluarea sugerează minge bună, dar e platonică, doar pentru public. Ce decizie, într-un asemenea moment... Din meci câştigat se revenea la egalitate perfectă, deci la două mingi de meci pierdut. N-a fost cazul, Kim şi-a păstrat calmul şi învins. Totuşi, Henin – ce revenire! Se anunţă un open australian de pomină.