Doru POPOVICI

Nu este prima dată, şi cu siguranţă că nici ultima, când vorbesc despre parodia de profesionism din sportul românesc în general, cea din fotbal fiind, vorba baladei, un fel de „Manole zece / Care-i şi întrece”! Iar molima asta atinge fiecare segment al fiecărui sport, de la antrenori şi sportivi până la „investitori” şi conducerile federaţiilor.
Ideea de a ataca acest subiect (pentru dezvoltarea căruia nu mi-ar ajunge un număr întreg din Jupânu’, nicidecum o biată rubricuţă) mi-a venit în timp ce discutam la Radio Top, în direct, cu Sorin, despre bugetul „de criză” al Cetăţii Suceava, care este de vreo 10 miliarde de lei vechi pentru anul 2010. Hai s-o detaliem: 10 miliarde vechi înseamnă vreo 250 de mii de euro. Cine beneficiază de aceşti bani? Păi ar fi vreo 20 de fotbalişti, vreo doi antrenori (conducerea clubului presupun că nu e plătită), doctor, meseur. E minimum de personal, hai s-o zicem că sunt 25 de oameni, deci ar reveni cam câte 10.000 de euro de om pe an, în medie. Împărţiţi aceşti bani la cele 12 luni ale anului şi veţi vedea că pe lună rămâne sub mia de euro de cap de om. Mai exact, 850 de euroi. Din care trebuie achitate următoarele: transport (la meciurile din deplasare), cazare (tot pentru deplasări, dar şi acasă, pentru cei din lot care nu sunt suceveni), masă, medicamente (susţinătoare de efort, dar şi cele necesare vreunui tratament de durată ori în caz de accidentare), apoi plata utilităţilor, recuperarea şi, nu în ultimul rând, indemnizaţiile pentru arbitri şi observatori. Se poate renunţa la cantonamente, ca măsură de avarie, pregătirea centralizată din extrasezon putându-se desfăşura „la domiciliu”. Am uitat ceva? A, da: salariile şi primele de joc. Totul, strict matematic, din cei 850 de euro / lună / om. Că atâta-i bugetul. Fără a-i acuza de rea intenţie sau de dezinteres pe consilierii noştri locali, i-aş ruga să reanalizeze bugetul. Ca să nu rămân dator faţă de echipa „de nefotbal” (cum îi zice Sorin şi cum îmi vine şi mie adesea să-i zic) am să spun şi că de-ar fi chiar fotbalişti, parcă tot n-ar avea ce performanţe să producă de la nivelul bugetului alocat. N-aş zice însă că mi-e indiferent dacă joacă în B sau în C. În B vorbim de profesionism. Din nefericire, doar vorbim. Iar bugetul nu-i de criză, ci de crimă.