Doru POPOVICI

Declanşată în toiul caniculei, maladia numită impropriu „Divizia A” sau „Campionatul naţional de fotbal” s-a terminat acum, o dată cu intrarea în sezonul de bilanţ, de temperaturi negative şi de caltaboşi. De fapt, cum zice versul semiclasicizat, „n-o muritu / ci niţel s-o hodinitu”, adică a intrat în conservare, ameninţând să se reia la primăvară, încă mai agresivă, ca orice boală lungă care, se ştie, e moarte sigură.
În mod absolut miraculos, au încheiat turul de campionat tot atâtea echipe câte îl începuseră, maladia dovedindu-se mai puternică şi decât criza economică, ceea ce e de-a dreptul neliniştitor. Acum, la spartul târgului, nu pot să nu constat că în peste 50 de ani, de când urmăresc fotbal, n-am pomenit un campionat aşa de slab, de nehazos, de lipsit de interes, atât din partea spectatorilor, cât şi din cea a fotbaliştilor, a Ligii şi a Federaţiei. Totul pare căzut într-o silă, a lehamite şi o paragină vecine cu moartea clinică. Între ceea ce vedem la televizor de prin alte ţări n-are nici o legătură cu ceea ce se petrece la noi, deşi tot fotbal se zice că sunt, şi ăsta, şi ăla. Dar începând de la accesul pe stadion şi terminând cu plecarea spre casă a spectatorilor, între civilizaţia de oriunde în lume şi mizeria care îneacă tot „fenomenul” la noi distanţele sunt galactice.
Dacă ar fi să căutăm şi o părticică bună în tot acest tur de campionat, aceasta ar putea fi faptul că după foarte mulţi ani echipele din Bucureşti nu mai par abonate, în totalitatea loc, la vârful clasamentului. Dar, ca orice lucru bun de la noi, asta e doar în aparenţă. Analizând în profunzime această întâmplare aparent benefică, vom constata fără ezitare că nu creşterea în valoare a echipelor din provincie a condus la asta, ci dimpotrivă: echipele din Capitală au ajuns la fel de slabe ca ălea pe care când le întâlneau cândva se punea doar problema scorului. Iar ăsta e, indiscutabil, efectul crizei economice: patroni care altădată aruncau cu bani în stânga şi-n dreapta şi-au reorientat politica de cheltuieli cu domnii fotbalişti, diminuându-le drastic salariile care însă şi aşa par enorme în raport cu prestaţiile de pe gazon. Am mai spus-o, şi o repet acum: oricât de mare ar fi salariile un ui Ronaldo sau Messi, ele se justifică până la ultimul cent. Oricât de mic ar fi salariul fotbalistului român, el este oricum exagerat de mare faţă de ce face el de banii ăia.