Doru POPOVICI

Am aşteptat cu oarecare emoţie dar şi cu tot atâta indiferenţă meciul de sâmbătă cu Polonia, din motive lesne de înţeles: emoţia venea de la faptul că n-avem nici cea mai mică idee de formula de echipă şi de strategia pe care urma să le aplice Răzvan Lucescu, mai ales că în premieră după foarte mulţi ani, nici nu se punea problema prezenţei sau absenţei lui Adrian Mutu, în funcţie de care ne cam obişnuiserăm să anticipăm atât prestaţiile Naţionalei cât şi eventualele rezultate. Indiferenţa venea de la ideea că acest meci între două necalificate la Mondialul de anul viitor nu avea absolut nici o importanţă, nici pentru noi, nici pentru ei. Trebuie să vă spun că am văzut meciul în prezenţa unui număr considerabil de prieteni şi de cunoscuţi pe un ecran gigantic, ceea ce ne făcea să ne simţim cam ca o galerie aflată la locul faptei. Comentariile celor prezenţi oscilau între „La mulţi ani!” adresat în repetate rânduri sărbătoritului (aţi înţeles că eram la o aniversare) şi felurite înjurături adresate fără deosebire de vârstă sau sex combatanţilor din ecranul gigantic. Peste toate, iar asta mi se pare a fi fost elementul favorizant pentru noi, starea terenului cred că a avut o contribuţie considerabilă la obţinerea acestei victorii pe care ne bucurăm, ca mai întotdeauna, când nu este nevoie de ea. Încercând să tragem o concluzie la sfârşitul întâmplării fotbalistice, cei vreo 20 de telespectatori am dat „vina” pe întâmplarea norocoasă care a condus la înscrierea singurului gol. Dincolo de asta, am observat că Naţionala noastră s-a mişcat mai bine decât ne aşteptaserăm, că au mai fost vreo două-trei ocazii de gol, dar şi că apărarea noastră este aşa cum o ştiam din meciurile oficiale, adică naivă şi adesea chiar tâmpă. Norocul nostru major a fost că atacanţii lor au fost încă mai tâmpiţi decât apărătorii noştri. Considerând acest meci ca începutul campaniei pentru Campionatul European din 2012, s-o luăm drept un semn de bun augur şi să sperăm că eventual chiar şi fără Mutu, putem obţine rezultate favorabile, mai rămânând de rezolvat doar „amănuntul” cu jocul: adică să sperăm că norocul va fi în continuare de partea noastră, chiar în condiţiile în care în mod evident jucăm altceva decât restul lumii.
Prin comparaţie cu acest meci fără miză, am urmărit în direct două partide de calificare din patru şi rezumatele extinse ale celorlalte două. Trebuie să recunoaştem că nu avem de ce emite pretenţii pentru vreunul din locurile de baraj, echipele aflate în această postură jucând ceea ce ne-am dori şi noi să vedem la Naţionala noastră, dar care de ani întregi pare o imposibilitate. Cred în continuare cu fermitate că fără o schimbare radicală de atitudine şi fără câteva implanturi de fotbalişti adevăraţi, tehnici şi imaginativi, în loc să ne apropiem de performanţele visate, nu vom reuşi decât celebrele „înfrângeri rezonabile”, adică să ne bată cu 1-0 şi Franţa şi Italia şi Portugalia în meciuri oficiale, iar noi la rândul nostru să câştigăm cu 1-0 numai atunci când nu e nevoie.