Doru POPOVICI

Jucătorul român de fotbal, conform sintagmei care circulă încă de pe vremea (1964-1972) când jucam şi eu fotbal, e „născut talent şi mort speranţă”. Este o radiografie de o exactitate cutremurătoare şi totodată un adevăr de-a dreptul filosofic, spunând în cinci cuvinte totul despre atitudinea în viaţă a fotbalistului mioritic. Rar fotbalist de-al nostru care să-şi fi confirmat talentul nativ prin mari reuşite la maturitate. Vorbim de cea sportivă, că în rest absolut toţi rămân ancoraţi într-un infantilism jenant. Consolarea ar fi că asta cu infantilismul e valabilă şi la celelalte sporturi, parcă încă mai abitir la gimnastica feminină.
Unul din cazurile cele mai mediatizate în ultima vreme este cel al nefericitului Ianis Zicu. Omul traversează o pasă nu doar proastă, ci de-a dreptul mizerabilă: ratează mult, parcă tot mai mult de la o etapă la alta, lumea îl huiduie încă dinainte primului fluier, încă şi mai tare în timpul jocului, iar la urmă în aşa hal încât crezi că se mai pune de o revoluţie. Explicaţia lui Zicu? El e o fiinţă sensibilă care are nevoie de suport permanent, iar într-o atmosferă ostilă se pierde. Aşa se vede de la el. De la mine se vede o fiinţă letargică, atinsă de o lene incomensurabilă. Un leneş perfect, pe lângă care mamiferul numit chiar aşa, leneşul, pare un fel de Schumacher în treapta ultimă de viteză. Dincolo de lenea-i funciară, Zicu are în mod evident probleme cu capul. Findcă dacă te blochezi când îţi este ostilă tribuna e clar că n-ai ce căuta în fotbal. Prin comparaţie, dacă la trei fluierături, două huiduieli şi-o „m..e” mică Zicu nu mai vede nici mingea, nici poarta, atunci ce ar fi trebuit să facă Figo cînd îi deversau ăia din tribune, la corner, sute de brichete, zeci de telefoane şi mii de monede în cap? Probabil să se spânzure. Vreau să spun că fotbalul de mare performanţă preuspune nu doar talent, muncă şi niţel noroc, ci şi integritate psihică. S-au găsit deja salvatori: Copos zice că la Rapid Zicu îşi va reveni. Nu văd cum: nesimţirea e din naştere, iar pentru cap n-am auzit să fi urmat vreun tratament. Pentru cei care regretă deja apropiata lui plecare de lângă Spitalul de Urgenţă la Clinica Giuleşti, un strop de consolare: locul nu va rămâne gol. Pe el deja se anunţă o aprigă concurenţă: vin Bratu (care rimează doar cu “ratatu”!) şi, dacă n-o găsi echipă în Portugalia, „Săgeată”! Care rimează cu “o s-o facem şi mai lată”! Adică alţi doi tulburaţi.