Doru POPOVICI

Uneori, atunci când pe stadioane se petrec fapte de o gravitate care impun sancţiuni exemplare, una din măsurile extreme care se iau (după ce s-au epuizat avertismentele şi amenzile) este interzicerea accesului spectatorilor. În lumea normală, aceea cu fotbal normal, cu spectatori şi cu conducători de cluburi tot normale, la asemenea măsură se ajunge extrem de greu şi de rar. La noi a devenit aproape regulă. De unde şi concluzia ca starea de normalitate ne e complet străină. Am văzut duminică seara al nu ştiu câtelea meci din ultima vreme desfăşurat în faţa unor tribune văduvite de spectatori. În atare situaţie te întrebi, pur şi simplu, de ce mai joacă ăia. Şi pentru cine. Că doar fotbalul, de fapt orice sport, înseamnă în primul rând spectacol. Iar „spectacol” e în aceeaşi familie de cuvinte cu „spectatori”.
E inutil să ne întrebăm cum şi de ce s-a ajuns la a o asemenea stare de fapt. Şi la acest nivel, că dacă ar fi vorba de derby-uri judeţene, da, ar fi de înţeles: între două sate învecinate, ambele producătoare de ţuică, concurenţa se tranşează de regulă pe toloaca poreclită „teren” (sau chiar „stadion”!), într-un iureş general din care ies vătămaţi toţi, inclusiv arbitrii. Aici, da, te-ai putea gândi la sancţiuni de orice fel, inclusiv asta, dar cum poţi opri oamenii să meargă la toloacă? Aşa că mai rămân doar meciurile (presupun) serioase, din primele divizii. Constatăm că grosul suspendărilor „la intern” se fac pentru strigături, lozinci şi urări de mamă. Mai rar se pun bombe ori se incendiază stabilimente. De unde şi o altă concluzie: că Federaţia, Liga şi comisiile de specialitate au creat un Regulament antispectator. E de ajuns, se pare, ca spectatorii să-i zică vreo două versuri unui patron (de-al lor sau de-al adversarului, n-are importanţă) pentru ca fecioarele din Comisia de orice să impună suspendarea. În tot acest circ nehazos, intervine rolul paradoxal al Jandarmeriei (fapt sesizat ieri în „Gazeta sporturilor” de Tudor Octavian) care a devenit protectoarea unei minorităţi (aceea a penalilor conducători de cluburi) în detrimentul maselor de spectatori. E un joc cam ca la ospiciu: spectatorii înjură la Becali, Jandarmeria îi fugăreşte, ba le mai şi rupe banner-ele (de când e interzis dreptul la liberă exprimare!?), apoi Federaţia îi mai fugăreşte şi ea în alte două-trei etape, Becali îi fugăreşte încă o dată, chiar dacă au abonamente, iar la urmă toţi se miră că de ce fotbaliştii sunt tot mai apatici şi mai neperformanţi, iar când văd un stadion plin, prin Turcia, Austria sau aiurea, fac pe ei. Dacă vroiau izolare, se făceau călugări. Fotbalul e cu spectatori. Pricepe cineva chestia asta?