Doru POPOVICI

Scandalul legat de prestaţiile nocturne ale lui Mutu se extinde în toate direcţiile. Se aduc acuze, se caută justificări, se apelează ba la antecedentele acuzatului, ba la coarda sensibilă, în funcţie de poziţia pe care se situează fiecare din cei care se simt obligaţi să se bage şi ei (unii doar în seamă). De la Răzvan la Ghiară, de la Hagi la Chioţea, toţi: fotbalişti, antrenori, comentatori, simt nevoia de a interveni, evident la ore de maximă audienţă sau în ziare de nu contează ce tiraj, fie pentru a înfiera, fie pentru a încerca disculparea. Într-un ziar central de ieri, un ziarist (mai mult „artă” decât meserie!) făcea trimitere la un episod în care Mutu s-ar fi „sacrificat” pentru Naţională, accidentându-se într-un meci de nu ştiu când cu Cehia, fapt pentru care Mourinho l-ar fi şi amendat consistent la club (poate-i scade Abramovici suma din decontul final!), iar Naşu’ i-ar fi promis că-i decontează amenda la Federaţie. Fapt care, desigur, nu s-a mai petrecut. Ce uită domnul Chioţea (că despre el e vorba) e că thriller-ul ăsta se petrecea pe vremea când Mutu încă mai era dornic de afirmare şi în alt fel decât la băut cu bagabonţi şi curve. Când încă nu se înhăitase cu alde naşu’ Ghiară. Când încă era un tânăr şi foarte promiţător jucător, nu „derbedeul” şi „toxina” despre care vorbeşte atât de chirurgical-poetic Cristian Tudor Popescu. Acum, iar asta înseamnă de câţiva ani buni, preocuparea lui majoră este aceea de a fenta orice: meciuri, cantonamente, deplasări, totul în afară de adversari. Timp în care, indiferent de beleaua în care se bagă, o naţie-ntreagă încearcă să-l înţeleagă, să-l liniştească, să-l ajute, să-l consoleze. Nu-mi aduc aminte de vreun alt sportiv căruia poporul să-i fi arătat măcar a suta parte din compasiunea de care a beneficiat în absolut orice situaţie Mutu. Iar răspunsul lui la toate aceste manifestări a fost un sictir total. Cunosc fani de o viaţă ai Mutului care după tărăşenia de la Belgrad nici nu vor să mai audă de el. Iar faptul că mai apare câte un Chioţea care încearcă să îngroape rahatul nu-i de mirare. Cum tot aşa e şi felul în care Mutu, probabil obişnuit doar cu personaje de calibrul unor Becali sau Ghiară, încearcă să ne ia de proşti, explicându-ne că alea nu erau curve, că în pahare era apă plată, că n-a luat galben intenţionat, că etc. Ne iau de proşti chiar şi toxinele?