Doru POPOVICI

Una din sintagmele care apar cu o frecvenţă remarcabilă în comentariile sportive scrise sau vorbite în limba de lemn este cea din titlu. În locul punctelor de suspensie se introduce, în funcţie de situaţie, sportul la care se face referire. De regulă, vorbele respective îşi găsesc întrebuinţarea atunci când are loc în spaţiul de joc vreo întâmplare neobişnuită vreo surpriză de proporţii etc. Ultima oară când m-a lovit în timpane, formularea asta făcea referire la ciudatele rezultate de la Cupa Mondială la handbal feminin (o competiţie pe care o bună bucată a presei scrise sau audiovizuale continuă, într-un inexplicabil puseu de tâmpenie să o poreclească „Campionatul Mondial”; lucrul pare cu atât mai straniu cu cât, în aceeaşi fază, se făcea trimitere atât la acest „Campionat Mondial” cât şi la... Campionatul Mondial – cel adevărat – care va avea loc în decembrie în China!), competiţie în care Suedia bate Rusia, apoi Rusia desfiinţează România (cu 35 - 25), iar România demolează Suedia cu un neverosimil 41 – 24! Moment în care, în loc să se-ntrebe, firesc, care dintre cele trei naţionale are cele mai grave probleme psihice, comentatorii noştri se întrec în a o plasa p-aia cu „Uite, d-asta-i frumos handbalul!”. Mă rog, o fi, că prea o zic mulţi.
Eu, în schimb, vreau să vă demonstrez de ce e urât tenisul. Nu tot, Doamne fereşte!, că puţine lucruri mai frumoase decât finala Del Potro – Federer, mi-a fost dat să văd pe lume. Nu. Ci doar ăla jucat de cine nu trebuie. Adică de a noştri. Am văzut, zilele trecute, doi antijucători cum nu cred să mai existe pe undeva. Primul, numitul Copil, jucând cu un Nimeni (măcar de-ar fi fost Nieminen!) a reuşit ca în decurs de 3 seturi să ajungă o singură dată la fileu!.. şi-atunci doar pentru a da un voleu leşinat drept în racheta adversarului, după returul ăluia urmând, evident, un smash jenant, direct într-un arbitru de linie. Cel de-al doilea, un malac nehazos, pe nume Trifu, părea un tractorist tocmai dat jos de pe utilaj şi privind mirat la bâta aia care se termina, scula dracului, cu o reţea de fire de nylon. Amintindu-mi de graţia unor Santana, Năstase, Ashe, Sampras, Murray, Federer, nu l-am putut compara pe tractoristul Trifu decât cu un alt măciucar, Goran Ivanisevici. Da, dar comparat cu Trifu, Ivanisevici avea graţia unui Federer pe lângă Nadal.