Gabriel MANȚĂ

Ca exerciţiu de retorică, poate fi interesant să te faci avocatul diavolului. Dar Radu Naum demonstrează cum, prin talentul său întortocheat, avocatul poate deveni mai periculos decât clientul însuşi! Editorialul său din gazetă a stârnit un val, dar ce zic eu val – un tsunami, de comentarii nefavorabile conţinutului. Asta n-ar fi ceva inedit, însă a impresionat calitatea deosebită a majorităţii lor. Un festin al argumentelor inteligente, al unghiurilor surprinzătoare. La unele îmi venea pur şi simplu să îmbrăţişez ecranul! Dacă există o graniţă între pledoarie şi avocat, cea dintre conţinut şi autor n-a putut fi percepută. Mai mult, articolul a fost scris la persoana întâi plural, somând oamenii să se recunoască în oglinda deformată pe care le-a pus-o în faţă. Reacţiile care au urmat au dus la un fapt, cred, fără precedent... Probabil pentru că n-ar fi făcut faţă unui dialog pe blog, măcar din punct de vedere numeric, Radu Naum a produs în ziua următoare un soi de replică, una care nu cred că-şi va găsi locul şi în ediţia tipărită. Pe aceeaşi linie, autorul continuă să meargă braţ la braţ, da capo al fine, cu argumentul cantitativ. Subiectul face rating, cifrele arată, piaţa decide...
OK, să zicem că luăm de bune graficele audienţelor (deşi ele nu sunt bazate pe date „reci şi seci”) şi să convenim că mai multă lume se uită la emisiune când întâiul stătător pe sticlă al naţiei cuvântează. Păi „mai mult” e criteriul călăuzitor?! Până unde se poate întinde această scuză şi unde se pierde vocaţia? Dacă distinsul ziarist ar obţine audienţa totală, absolută, consumând rahat în direct, ar face-o?! De bună voie mă îndoiesc, iar norocul face ca Ţurcanu şi reeducarea de la Piteşti să fie din alte timpuri. Însă rahat metafizic se consumă cu frenezie în numele majorităţii! Sfântă majoritate, până unde se poate merge în numele tău?! Fără bariere, din moment ce s-au comis crime în numele umanităţii!
Din păcate pentru el, Radu Naum a reuşit în relativ puţin timp să consume un important capital de simpatie, pe care îl acumulase la Turul Franţei, împreună cu tizul său. Şi tot din păcate pentru el, calea pe care a apucat-o nu este unică, i-o sugerează Tolo şi îi este exemplu viu colegul său de premii pentru presă de calitate, Adrian Georgescu (excelent editorialul acestuia, se cunoaşte că a făcut facultatea de instalaţii!).