Doru POPOVICI

Poate nu chiar toate, dar cele mai multe dintre scandalurile din fotbalul nostru pornesc de la bani. Numai în ultimele câteva zile am notat sumedenie de astfel de situaţii: Bornescu în conflictul cu Craiova, Bergodi în cel cu Steaua, ba chiar şi un nou transfer de la Dinamo la ceva arabi, eşuat fiindcă (a câta oară!?) ăia nu pricep cum devine chestia cu TVA: adică una e suma cuvenită, iar la finalizare constată că mai e de plată încă un 19%, ceea ce, în cazul dat, saltă preţul de la 800.000 la 1 milion sau foarte aproape de atât.
Aici e şi o chestie de etică, dar mai ales una de obraz. Mai exact, de lipsă de. Fiindcă e limpede că, în spiritul pe deplin mioritic, fiecare din cei implicaţi în tranzacţii încearcă să-i dea un tun ăluilalt. Dacă ar fi rare, ai putea da vina pe o neatenţie, pe o scăpare, plecând de la prezumţia de nevinovăţie. Dar întrucât, aşa cum ştim cu toţii, practic nu există tranzacţie fără scandal, totul pare a fi doar o imensă golănie, pornită nu acum, ci încă din ’90, când practic întreaga naţională a României a fost vândută nu se ştie pe cât şi cum, dar amănunte interesante ar putea oferi, eventual, domnul Cornel Dinu (şi prietenul lui, patronul magazinului de bijuterii din Telese Terme, care mi s-a confesat chiar atunci, acolo, în legătură cu kilogramele de aur vândute domniei sale), şeful delegaţiei României la „mondialul” italian, în calitate de Ministru al Sportului la acea dată. În timp, s-au mai petrecut sute de tranzacţii penale, de la vânzarea lui Ilie Dumitrescu până, să zicem, la cea a lui Roman (10.000, gratis, 120.000!?!), evaziunea fiscală fiind cea mai blândă dintre posibilele încadrări ale faptelor. Toată lumea ştie despre ce-i vorba, dar nimeni nu se hotărăşte să acţioneze. Pe mine mă sperie gândul că până şi un italian cu ceva vechime pe la noi poate cădea în capcana pe care un berbec şmecher le-o tot întinde tuturor, aia cu „am bătut palma”. Astfel încât nu m-ar mira ca tăntălăului chiar să-i ţină figura cu Steaua II, iar italianul să se trezească şi cu datorii, în locul fireştilor daune care i s-ar cuveni cu vârf şi îndesat. A-ncercat vreodată DNA, au încercat vreodată Finanţele Publice să vadă ce fel de contracte sunt alea bazate pe „am bătut palma”? Iar dacă da, de ce sunt totuşi liberi atâţia „oameni de fotbal”, în moţ cu ciobanu’?