Gabriel MANȚĂ

Să zicem că tu, cititorule, ai fi antrenor la Steaua. A lui Becali cel belaliu, se înţelege. Crezi că ai avea valoare dacă ignori indicaţiile din lojă şi îţi aşezi cum vrei tu jucătorii pe teren, obţinând în acest fel rezultate?! Păi asta nu-i deloc ieşit din comun. Şi oricum nu te pune la adăpost. Marea provocare la Steaua lui Becali cel belaliu este alta… Să te aşezi pe bancă precum jucătorul de poker la masa de joc! Dacă încerci să-ţi dai tu cărţile, eşti descalificat. Dilărul din lojă ţi le serveşte, se joacă după regulile lui. Filezi. Acum să vede valoarea. Trebuie să câştigi şi cu o mână proastă. Încerci să driblezi cumva deschiderea. Bun aşa, mergi pe deschiderea adversarului, simulând detaşarea. Dar la pauză trebuie să schimbi neapărat. Încerci să păstrezi cei doi juveţi, da’ belaliul insistă să laşi unul la vestiar. Schimbi doar o carte, la derută. Dilărul trage la chintă, e şcolit prin cazinouri. Acu’ să te ţii! Plusezi pe neve, că aici e Ghencea, bă băiatule, trebuie să intrăm la intimidare cu oricine am juca! Apoi filezi iar, cu inima îndoită dar faţa împietrită, cum scrie la carte. Ai cerut un decar, deşi ştii bine că pe Grzelak nu l-ar da nici dacă-şi lasă coamă. Mda, iată dama (adică Dayro, normal!). Eşti pierdut? Abia acum arată-ţi valoarea, băi Beethoven al fotbalului! Ce, nu ştii să joci cacialma?! Ştii, dar ca excepţie, nu ca regulă. S-a jucat destul la cacialma în Liga Campionilor, de-acum trebuie jucat aşa meci de meci. Ei, te ţine? Pas...
Pentru ce i s-a întâmplat lui Bergodi nu mai e rost de indignare. Să nu fim naivi şi să depăşim faza asta. Păi ce pretenţii ar putea avea, mă rog, un antrenor la Steaua?! Dacă Bergodi şi-a făcut iluzii, îl priveşte. El a dus Steaua în Europa încă din sezonul trecut, când a pus Iaşiul în calea Rapidului. Cei care, flexibili, opinau că ar permite patronului să intre la pauză la vestiar, omit faptul că belaliul e altfel decât oricine. Una e să intre un tip rezonabil, să spună două vorbe de încurajare, să stimuleze pozitiv jucătorii, şi alta să dea buzna unul care nu putea decât să continue şoul pe care îl începuse încă dinaintea partidei. Italianul a pus piciorul în prag şi n-a greşit. Dar să-i plâng de milă, asta nu! Până la urmă, şi-a adăugat Steaua la CV. În schimb, Stoichiţă, ca şi Balint, suferă de sindromul chibiţului. De pe margine se vede bine, la faţa locului devine complicat.