Doru POPOVICI

Din motive tehnico-tactice, primul fiind acela că începutul de an şcolar e de două ori mai greu în familiile unde există măcar un profesor şi un elev, în weekend-ul ultim nu am fost să mă conving că pe Prut „şi-au dat drumul” şi crapul şi plătica aia cât capacul de la WC. Am rămas aşadar acasă, consolându-mă cu ideea că măcar de data asta Ronnie O’Sullivan îi va îngropa pe chinezi la ei acasă şi va pune mâna pe cele 550.000 de lire sterline (cât era premiul de la Shanghai), bani care îi acoperă, de-i mai şi rămân, amenda pe care o luase tot acolo, acum doi ani, după antologica eliminare din turul 1, şi mai ales după conferinţa de presă în care le dăduse chinezilor... beep (ca lu’ Dinamo!) în loc de răspunsuri. Ronnie nu numai că l-a bătut în finală pe Liang cu 10-5, dar i-a mai tras-o în semifinală şi campionului mondial John Higgins cu 6-1 (echivalentul Real – Barcelona 5-0, nu credeţi că se poate?, las’ că mai vedem!), aşa că aproape că-mi trecuse dorul de crapi încă de la acest meci, de sâmbătă. Mai pe înserat, pentru ca bucuria mea să fie deplină, a venit ăsta... cum îl cheamă?...., aha!, Tamaş, cu execuţia aia cu adevărat de excepţie, din care s-a ales ăla şi cu gol, dar şi cu ficatul rupt... iar dacă nu, cu atât mai bine pentru el. Axinte parcă-l cheamă şi zice că n-a ştiut că a înscris şi nu pricepea de ce ăilalţi îl pupau, că pe el îl durea rău ficatul!
Dacă am ajuns la execuţii uluitoare, atunci nu se poate să nu vorbim de Bănel, acest fost Tamaş devenit un fel de Ronnie O’Sullivan al gazonului! Fără glumă, a fost cel mai frumos gol al anului, peste toate reuşitele lui Ronaldo, Messi sau Ibrahimovici (ce-o căuta ăsta la Barcelona, când locul lui este doar la Real!?). La fel de frumos a fost acest gol ca stopurile lui Del Potro din semifinala cu Nadal (doamne, ce umilinţă, de 3 ori 6-2!) ori cu diagonala lui Federer, aia dată cu spatele, printre propriile-i picioare, de a rămas bietul Djokovici privind mirat şi chiar aplaudând. Au fost două semifinale care m-au făcut să uit că n-am ajuns pe Prut. Finala nu s-a jucat încă, la ora când scriu. Mi-e drag Del Potro, dar ţin cu Federer. Şi cu recordurile lui. Ultimul e chiar ăsta: m-a ţinut treaz până la 2:30 noaptea!