Doru POPOVICI

Habar nu am dacă marelui muzician Nicu Alifantis îi place fotbalul. Cred mai degrabă că nu. Nu-l văd în tribune la vreun meci din ăstea de pe la noi, ci poate doar la vreun Real - Barcelona. În orice caz, una din piesele lui memorabile, scrisă cu mulţi ani în urmă, ni-l dezvăluie ca pe un veritabil vizionar, părând ţintită pe Naţionala României, ediţia 2009. Vă amintiţi, desigur, versurile: „N-am noroc în moarte, / În iubire – da!”. Hai, spuneţi dacă se potrivesc sau nu cu ceea ce se întâmplă cu această echipă pe care tocmai când era să o omoare (definitiv!) Piţurcă, a venit Răzvan şi a resuscitat-o. N-a avut, aşadar, Naţionala noastră „noroc” în moarte, în schimb, după felul cum joacă, e pe cale de a avea un mare noroc în iubire, de fapt în recâştigarea dragostei noastre, a suporterilor care uitaserăm cu desăvârşire ce înseamnă să tremuri, să te consumi, să te bucuri de reuşita echipei noastre, a tuturor românilor. Singura echipă pentru care ieşeam cu toţii în stradă acum vreo 15 ani, pe vremea World Cup SUA, indiferent dacă eram stelişti, dinamovişti sau, cazul meu, „realmadridişti”!
Ei bine, chiar aşa prost cum a jucat la Paris nu poţi să nu iubeşti echipa asta. Nu „a lui Răzvan”, ci a României. Vreau să spun că dacă pe vremea berbecului ăluia posomorât nu puteai să spui decât „echipa lui Piţurcă” (fiindcă în mod evident era doar a lui şi a bandei becaliene, alcătuită din neisprăviţi aflaţi sub contract cu banda, doar-doar le-o mai creşte preţul pe grila de transferări), acum, în mod evident, Naţionala e pe cale de a redeveni echipa noastră. Chiar dacă te poţi gândi că poate era mai bine cu Săpunaru decât cu Maftei, poate cu Roman (mamă, mamă ce fotbalist poate ieşi din puştanul ăsta, cu condiţia să nu pună laba pe el alde Steaua sau Dinamo!) de la început, poate... în fine, este evident că renunţarea la fosilizaţii în eşecuri nu poate fi decât „de bine”. Am ratat calificarea, dar nu acum. Pârjolul lăsat în urmă de banda piţurco - becaliană începe să se şteargă. Un motiv în plus să-i mai înjurăm o dată, de final, şi să pornim cu zâmbet şi speranţă în noua campanie, cea pentru Euro 2012. Până atunci, mulţumim anticipat, Răzvane.