Gabriel MANȚĂ

Norocul pe care-l pomeneam ca fiind condiţie sine qua non pentru a bate în Franţa ni l-au făcut şi francezii cu mana lor, dar mai trebuia să mai băgăm şi noi ceva în traistă. Surdu ar fi putut fi mare, oricum şi-ar fi putut depăşi condiţia de fin al lui Răzvan Lucescu, închizând gurile rele, dacă ar fi ciupit mingea aia în plasă, la singura noastră ocazie de gol. În rest, francezii nu ne-au dezamăgit, adică au dat o bară şi un gol cu capul, un risc asumat de selecţioner prin lăsarea lui Goian pe bancă. Din fericire, golul a fost viciat de o revenire din poziţie de ofsaid, dar şi golul celălalt, care a rămas pe tabela, tot de la un duel aerian pierdut a plecat.
Una peste alta, dacă tot n-a fost să fie, măcar am scăpat de paiul ăla de care ne agăţam ca înecaţii când era vorba despre şansele de calificare. De-acum se poate construi temeinic, cu scop precis. Observaţia foarte buna a comentatorilor, cum că avem echipă dar nu mai avem individualităţi, ţine şi de conjunctură. Pe Mutu încă mai contăm, dar satisfacţia mea de acum câteva zile pentru selecţionarea lui Adrian Cristea a devenit ridicolă prin trimiterea sa în tribună. Oare chiar să nu fie apt băiatul acesta pentru un nivel superior?! Mă gândesc că o parte de vină o au şi antrenorii cu care are de a face. L-aş asemui puţin cu Cassano care, după cum declara într-un interviu astă vara, şi-a găsit liniştea şi are rezultate cu Sampdoria pentru că aici îi este îngăduită tactica sa favorita: coechipierii să-l caute cu baloane, iar apoi el va continua în funcţie de ce-i trece prin cap! Sigur că era o exagerare cu iz de glumă şi din partea lui Cassano, dar ideea
este ca antrenorii aceştia prinşi în scheme, automatisme şi spirit de sacrificiu ar avea mai mult de câştigat dacă ar da o şansa şi celor care ies din canoane. Imponderabilul poate fi acel unu la sută care completează transpiraţia. A intrat Roman pe dreapta, curaj pentru care merită aplaudat Lucescu, şi a creat o ocazie, care putea fi mult mai mare daca nu şuta slab pe colţul scurt, numai din talentul sau de a dribla. Pe partea opusă, Max Nicu este un jucător disciplinat, de echipă, dar, aşa cum onest declară, nu trebuie sa ne aşteptăm să ne câştige meciurile. Permiteţi-mi în continuare să cred că 10-15 minute de rocada cu Cristea ar fi putut aduce acel ceva în plus, în completarea norocului şi a transpiraţiei.