Acu’, că Astra Sport Bets s-a cam închis pe motive de recesiune şi evaziune (cică temporar, dar când datoriile la stat, adică evaziunea fiscală, se ridică la vreo 700 de miliarde de lei vechi, lucrurile sunt clare) nu mi-a rămas decât să încerc alternativele, nu de alta, dar sâmbătă să am unde juca un „2” la Franţa-România. Ca, de altfel, şi la Argentina-Brazilia, măcar în ideea că Diego n-o să fie antrenor niciodată. Am avut şi noi în bătătură unul la fel de bun ca fotbalist, iar la Naţională ştiţi ce-a făcut. Cum spuneam, la una din celelalte case de pariuri m-am speriat de câte cartoane trebuia să car cu mine (başca faptul că deşi pariurile se tipăresc pe mai multe cartoane, pe care şi scrie acest lucru, la unul din pariuri flăcăul de-acolo mi-a dat doar un carton, iar în eventualitatea unui câştig, evident că nu l-aş fi putut ridica decât prin proces!), iar la cealaltă programul tipărit este atât de mărunt scris încât am nevoie, pe lângă ochelari, şi de o lupă. Am optat, oricum, pentru aceasta, asta fiindcă ultima alternativă, Pariloto, mi se pare de-a dreptul hazlie, pe buletinele de joc figurând nu meciul în sine, ci doar... codul acestuia! Chestie care face imposibilă urmărirea desfăşurării live a partidelor, pe net sau pe teletext.
Aşadar, toată lumea pariază. Ba chiar, unii (care sunteţi, bă!?) mai şi câştigă. Cel puţin aşa declara patronul de la Astra Sport Bets, anume că evaziunea a comis-o din cauza... pariorilor! Care, cică, au câştigat mai mult decât se aştepta el. Apropo: cred că singurul câştigător real e chiar golanul în cauză. Pariază cineva!?
A mai câştigat şi Borcea. Un pariu mic dar vioi, cu antrenorul propriei echipe: Borcea cică ar fi pariat pe calificarea lui Dinamo, iar Bonetti pe... înfrângere! Asta-i chiar tare. Aproape la fel de tare ca la Cetatea Suceava, unde, vă amintiţi?, înaintea începerii campionatului se făceau calcule nu dacă retrogradăm sau nu, ci dacă... realizăm baremul! Adică retrogradarea era ca şi rezolvată, mai rămânea să vedem doar dacă jucăm în C şi depunctaţi.
Aparent, toţi câştigă la pariuri. Între timp, s-a semnalat şi un pierzător: copilul acela de 19 ani care a pierdut cel mai important pariu, cel cu viaţa. Dumnezeu să-l odihnească. E al patrulea mort pe gazon în câţiva ani. Pariaţi că nu-i ultimul?