Gabriel MANȚĂ

Printre atâtea întâmplări din fotbal sau conexe, care s-au îngrămădit în ultima vreme, s-a strecurat şi o ştire despre un careu de aşi. Masters-ul de la Chicago i-a reunit în semifinale pe primii patru tenismeni ai lumii, dincolo de care se întinde ţinutul celor ceva mai telurici, peste care domneşte argentinianul Del Potro (cel mai bun dintre cei slabi – după cum afirma el însuşi cu ceva vreme în urmă). Aşadar, semifinale cu primii clasaţi în ierarhia ATP reprezintă reţeta pe care şi-ar dori-o orice organizator de turnee, inclusiv de Grand Slam, dar şi orice iubitor de tenis. Este drept că mai departe s-a evidenţiat o discrepanţă nebănuită, fiecare meci terminându-se după doar două seturi. Revenit după halucinanta înfrângere din turneul precedent (a pierdut în faţa lui Tsonga după ce a avut 5-1 în setul decisiv!!), Federer n-a putut fi atras la ţăcăneală de către omul cu ping-pong-ul, Murray, şi l-a redimensionat o ţâră pe scoţian înaintea open-ului american. Dincolo, n-a mai funcţionat calculul sec al poziţiilor ATP şi a urcat în finală Djokovic, mult mai proaspăt decât un Nadal aflat încă în rodaj după un soi de reparaţie capitală. Federer-Djokovic, o finală bănuită îndreptăţit de spectacol la vârf, al cărei deznodământ dumneavoastră aveţi privilegiul de a-l cunoaşte...
Revenind la sportul nostru de căpătâi, Mutu a început sezonul ca rezervă de lux, dar, ajuns cu cuţitul la os, Prandelli l-a aruncat în luptă şi a primit un răspuns de campion: şut imparabil sub bară, sinonim cu un punct pe terenul Bolognei. La celălalt ”anticipo”, Siena-Milan, fază de un comic irezistibil cu Galliani şi Braida în tribună: la golul anulat lui Pato, cei doi au sărit iniţial să se îmbrăţişeze, dar s-au cenzurat imediat ca nişte adolescenţi surprinşi de părinţi asupra faptei. Deşi Pato a înscris alte două goluri, omul-cheie a fost Ronaldinho, plasat de Leonardo în spatele vârfurilor. Dinţosul, altruist, a reuşit pase delicioase, prin care şi-a lăsat colegii singuri cu portarul de câteva ori. La golul doi a văzut numai el un coridor lung pentru Flamini, iar pasa a urmat întocmai traseul stabilit pe retină. Păcat că nu şi-a încununat evoluţia şi cu un gol, iminent la o clasică ”foarfecă”, efectuată fulgerător la altitudine joasă, dar scoasă de sub bară de portarul Sienei. Apropo de Siena, l-am revăzut pe Codrea pe care îl uitasem la enumerarea românilor din materialul precedent. Într-o echipă de soldaţi, un jucător disciplinat ca el îşi va găsi mereu locul său călduţ, chiar dacă poartă fraudulos tricoul cu numărul 10 (de altfel, s-a remarcat doar prin intervenţii în defensivă). În fine, pentru a încheia capitol românilor confruntaţi cu concurenţă serioasă în acest debut de sezon în Il Calcio, trebuie să adaug că nici Radu Ştefan nu pare deocamdată capabil să-i ia faţa lui Kolarov la Lazio.