Doru POPOVICI

Alaltăieri, l-am sunat de mai multe ori pe Bobby Stroe. Prietenii ştiu de ce: vineri, adică mâine, la clubul „Thales” din Fălticeni (acolo unde în ultimele trei luni au cântat “Taverna”, Lance Lopez şi “Nightloosers”) vin nişte băieţi din Bucureşti. Îşi zic “Trenul de noapte”, şi cântă ce trebuie, adică blues şi rock’n’roll, iar Bobby, ca prieten al Muzicii, nu poate lipsi. Ba mai contribuie şi la organizare, de la afişe pân’ la sunet. Nu mi-a răspuns nici până la ora începerii meciului, lucru greu de înţeles: cum adică, Bobby nu-l urmăreşte!? Şi-a început, exact aşa cum mă aşteptasem: cu ciprioţii călare şi Vasluiul arici în apărare. Pronosticasem un 4-0, mai ales că şi la Vaslui grecoteii de Cipru dominaseră apăsat. Şi, pe când mă lămurisem deja că degeaba ne-au încălecat fiindcă de dat gol n-avea cine, la un prim plan cu spectatorii din tribune îl văd pe... Bobby Stroe! „Popovici, te-ai dilit!”, a fost fireşte primul gând, pe deplin justificat. După care, mai gândindu-mă eu la omul îmbrăcat în ceva turcoaz (nu mai căutaţi în DEX!), că am căutat eu în ultima ediţie, şi aşa este omologat în limba română, de la franţuzescul „tourquoise” pe care-l văzusem la televizor, îmi spun că îţi trebuie ceva tupeu ca la Nicosia, printre grecotei, să te îmbraci în turcoaz, nu în... grecoaz! Deci, numai Bobby putea fi! Restul vine de la sine: păi nu lucrează el la „Mopan”-ul lui Porumboiu? Aşa că e logic ca patronul echipei de fotbal să-l convingă pe patronul „Mopan”-ului să-şi trimită angajaţii pe post de galerie tocmai în Cipru... mai ales că e unul şi acelaşi!
Ei bine, ieri dimineaţă, mă sună Bobby: „Dodo, m-ai căutat de câteva ori. De ce?”
Ne-am lămurit repede: da’ el era la televizor! Deci nu m-a bătut soarele-n cap. Şi mai povesteşte Bobby: „Ce civilizaţie, ce public! La sfârşit, ne-au aplaudat pe noi, spectatorii, după ce-i aplaudaseră şi pe fotbaliştii noştri. Asta, după ce le furaserăm calificarea. Nu-ţi mai spun că pe stadion, începând cu ora 16, s-a auzit numai rock de ăla bun’, adevărat”.
Cred că nici nu mai era nevoie să-mi spună. Spectatorii care-i aplaudă pe spectatorii “adverşi” se educă în direcţia asta numai prin rock. Vor face la fel şi ai noştri, sunt sigur, atunci când nici spectatori, nici jucători, nu vor fi crescuţi cu maneaua-n timpane.