Doru POPOVICI

Mult aşteptatul debut al sezonului internaţional s-a produs. În mod aproape neaşteptat (pentru mine, cel puţin) ale noastre au adunat 7 puncte din 9 posibile, singura care n-a câştigat, Poli Timişoara, fiind de fapt autoarea celui mai bun rezultat!... dar şi al unui joc ca vai de mama lui. Din nefericire, n-a fost singura, Vasluiul reuşind să joace încă mai prost, dar luând toate cele 3 puncte în faţa Omoniei Nicosia.
Să le luăm pe rând. Aşadar, Timişoara a dat marea-mică lovitură, plecând cu un punct de la Doneţk, ceea ce înseamnă infinit mai puţin decât faptul că, înscriind de două ori, pentru calificare i-ar fi suficient un alt egal la scor mai mic, adică la 0-0 sau 1-1. Ăsta, de fapt, este şi marele pericol: mizând pe o calificare “ciupită”, la mustaţă, Sabău să-şi bage fotbaliştii cu dosul în poartă. De altfel nici nu sunt convins că ştie şi/sau poate şi altceva. E greu ca după atâţia ani în care ţi-ai apărat „sărăcia, şi nevoile şi neamul” la Bistriţa, să mai poţi avea imaginaţie ofensivă, aşa cum e obligatoriu în fotbalul adevărat. La asta se adaugă şi faptul că Şahtior e expertă în jocul în deplasare, fapt dovedit de tot parcursul ei în ediţia trecută a cupelor europene. Ba a şi câştigat-o pe a doua, după ce din prima (Champions League) ieşise mai mult din golăneala Barcelonei, dacă vă amintiţi. Nu-i dau nici o şansă lui Poli, dar să dea Domnul să greşesc.
Vasluiul n-a jucat nimic, dar a câştigat. Doar prin prisma jocului, ar trebui să o aştepte un coşmar la Nicosia. Câştigând însă cu 2-0, are ceva şanse de calificare, numai gândul că trebuie să bată cu 3-0 fiind destul de apăsător pentru ciprioţi.
La urmă, Steaua. Încântătoare, şi nu în faţa oricui. Motherwell e o echipă tenace, de angajament fizic. Dincolo de tehnica la care, evident ai noştri vor fi veşnic superiori scoţienilpr, absolut remarcabil mi se pare faptul că ai noştri au fost mereu primii la minge, mereu cu un pas în faţa scoţienilor. Steaua a jucat luminos, cum n-a mai făcut-o din 1986. Se vede nu mâna, ci mintea antrenorului. Mă întreb, dacă vor veni şi meciuri, şi rezultate proaste, dacă îi va mai trece prin cap vreunui fan să-l invoce pe Lăcătuş. Că după ce vezi ce poate Bergodi într-o lună, te întrebi doar cum de s-au putut irosi atâţia ani pe mâna unor neisprăviţi ca „legenda” Lăcă.