M-am săturat să tot fac mişto de transferurile virtuale ale maimuţoilor care la noi joacă de te umflă râsul, iar traficanţii de carne (oarecum) vie ne tot vând gogoşile-alea cu alde Inter, Real şi Liverpool. Foarte interesant mi se pare însă că niciodată n-a apărut ca potenţial interesată de (de)serviciile vreunui român Manchester United ori Arsenal. Or fi ştiind până şi traficanţii până unde pot întinde coarda...
Ei bine, tocmai când era să cred că s-au lecuit definitiv măcar în privinţa lui Tamaş şi „Săgeată”, după ce s-au lămurit că de ăla Auxerre nu mai ştie ce să facă pentru a se debarasa, iar că ălălalt nu-i bun nici de Terek Groznîi, iată că ieri „Gazeta Sporturilor” vine cu bomba supremă, anunţând că pe Tamaş (de bine ce nici Dinamo nu se învredniceşte să dea măcar banii cu care i-a păcălit pe franţuji când le-a plasat rebutul) îl caută nici mai mult nici mai puţin decât... Bayern Munchen! Între altele, o altă echipă care scăpase până acum nemânjită de balele traficanţilor becalieni. Pentru ca gluma (că altceva ce poate fi!?) să degenereze de-a dreptul în obscenitate, mai aflăm şi că preţul la care elucubranta negociere Auxerre – Bayern s-ar fi împotmolit era pe undeva pe la vreo... 5 milioane de euroi (vorba lui Sorin Avram: „Când s-or fi făcut euroi noi?, că preţul poate o fi în euroi vechi, şa aceeaşi paritate de 1/10.000 ca la leii vechi şi noi!”). Bani pe care, cică, Bayern nu i-ar fi plătit, ci ar fi oferit cel mult vreo 3,5 milioane. Buuuuun! Şi-atunci de ce l-ar da Auxerre lui Dinamo pe numai 1,5 milioane!? Iar Dinamo, dacă tot e în rahat, cum declară, de ce nu bagă repede banii în aşa marfă de calitate, pentru a o revinde cu trei juma’, hai, chiar cu 3, lui Bayern!?
Dacă aveţi vreo explicaţie logică, alta decât a mea, daţi-mi un telefon. Dacă nu o faceţi, atunci rămân cu cele două convingeri ale mele: prima e că panarama de Tamaş, cel mai ordinar „vopsit” fotbalist din lume nu face nici măcar doi bani, iar a doua e că băieţii ăştia, care nu mai au ce vinde, n-au preţuri, ci o boală.