Gabriel MANȚĂ

Au trecut zile întregi de la meciul tur dintre Steaua şi Ujpest, iar până la campania declanşată de un ziar central, eu nu aflasem despre acel banner din peluza stelistă, despre care a scris ieri şi colegul de rubrică. La transmisia meciului, Emil Grădinescu, cunoscător al limbii maghiare, a vut delicateţea să tacă. Abjecţia celui care l-a creat şi a celor care l-au afişat este incomensurabilă. Sunt mâhnit şi de multitudinea celor care nu consideră ieşită din comun această "glumă" deplorabilă şi comentează pe diverse bloguri, astfel: Au sărit şi băieţii puţin calul, ce mare lucru?! Dar pe ungurii ăia care au devastat trenul, care ne-au înjurat, ne-au stropit cu apă şi ne-au arătat degetul mijlociu, nu i-aţi văzut?... Cam aşa deturnează ignoranţii subiectul. Naţiunea maghiară n-ar trebui să fie reprezentată de burtoşii ăia cu guşaţi, cu cefele cutate şi minte tulbure, ci de mulţimea cernită care aprindea lumânări pentru românul Marian Cozma.
Pe cei care minimalizează gestul abominabil al peluzărilor, îi invit să-şi imagineze totul pe dos. Că suporterii unguri ar fi afişat la adresa noastră mesajul acela abominabil... Vă daţi seama ce furie ne-ar fi cuprins, de la vlădică până la opincă? Da, cumplit de dificil să fii în postura celui "ironizat" în halul ăsta. Energiile negative sunt imposibil de stăpânit în astfel de cazuri, iar asta este valabil şi în cazul maghiarilor. Sper să se fi terminat totul cu bine aseară, iar cei care au avut curajul nebun de a-şi însoţi echipa să scape teferi. Un jucător stelist îşi făcea planul cu un gol rapid care i-ar linişti şi pe ungurii din teren, şi pe cei din tribune. Pe fotbalişti poate, dar cu peluzării lor treaba stă pe dos. Când echipa nu mai are şanse, ăştia caută alte "satisfacţii"!