Gabriel MANȚĂ

Meme Stoica se declară un învingător. Nu precizează dacă este vorba despre fotbal sau în general. Nu contează nici dacă uneori învinge bunul simţ. Oricum victoriile sale n-au gust dacă nu sunt savurate sfidător în faţa adversarilor (era sa scriu duşmani, ca la manelele la care face karaoke). Meme Stoica este un învingător în faţa lumii, ba chiar în ciuda ei. El iese de sub copertina din Giuleşti şi se întoarce provocator către suporterii rapidişti. Trece de polemicile lui obişnuite cu Turcu sau Borcea şi jigneşte public suporterii dinamovişti. Paranoia puterii s-a manifestat însă la Steaua, unde a coborât din lojă pentru a lovi cu pumnul un suporter stelist. Între timp, fiindcă aşa de repede se uită lucrurile pe la noi, a ajuns să fie regretat în Ghencea. Probabil este perceput ca răul cel mai mic, în comparaţie cu patronul, alt învingător în absolut. Când n-a avut asupra cui să-şi reverse furia bucuriei (!), televiziunile ni l-au înfăţişat luând pereţii la pumni şi la picioare, în drum spre vestiar. Bucuria simplă, prin ea însăşi, pare că nu există pentru acest învingător. Vanitatea sa capătă şi accente comice. Mai demult, într-un studio tv, înainte de a răspunde unei întrebări a lui Radu Paraschivescu, a ţinut să precizeze că nu ştie câţi conducători din fotbal ar fi înţeles întrebarea din pricina unui cuvânt mai savant folosit de ziaristul-scriitor (din păcate, nu-mi amintesc termenul respectiv, însă nu era unul mai sus de nivelul doi al vocabularului). Deşi nu este fotbalist, nici antrenor, nu uită să pomenească de „palmaresul său”. Fie-mi iertat, dar părerea mea este diferită faţă de a celor care îi laudă prestaţia. Mi se pare chiar că se exagerează cu spuza de pe turta sa, în detrimentul altora mult mai îndreptăţiţi. De data asta, din cauza bugetului, nu şi-a mai putut exersa talentele de scouter, ba chiar în iarnă s-a renunţat la Mara, jucătorul cu cea mai bună cotă din lot. Asta după ce în vară se renunţase şi la cel mai promiţător, Bogdan Stancu. Lucrul esenţial pe care l-a reuşit Dan Petrescu a fost menţinerea jucătorilor permanent în priză, mai ales cu echipele mici, de unde a strâns o zestre importantă, dacă nu chiar hotărâtoare, de puncte. Spre exemplu, la doar o săptămână după ce fiţoşii de la Dinamo o încasaseră la Iaşi, desantul lui Petrescu a rezolvat meciul cu acelaşi adversar după doar un sfert de oră!