Gabriel MANȚĂ

Aperitivul finalei de cupă autohtonă a fost filmul acela cu Marcel Iureş impecabil pe post de manager la Newcastle şi un pumn de vedete în rol de „himself”. Apoi, ca ingredient deconspirator pentru preferinţele mele în finala cu pricina, am ales un vin argentinian (cumpărat de la o librărie care se respectă, cu cramă!). Dar asta nu m-a împiedicat să trec repede dincolo, în tabăra timişorenilor... Care au pierdut şi din cauza lui Balaj, dar în primul rând din cauza faptului că nu au portar! După ce că este un deşirat, Pantilimon a fost şi este supradimensionat cu îngăduinţă. La primul gol şi-a arătat, iarăşi, limita motricităţii, destul de frecvent întâlnită la persoanele cu înălţimea sa.
Apoi a venit penalty-ul... Balaj a încălcat flagrant regula de aur a arbitrajului: dacă nu eşti sigur, nu dai! Comentatorii, ca mai mereu, pafarişti. Tony a fost cel care şi-a strecurat braţul pe sub cel al fundaşului, nu invers! Trucuri prea subtile pentru oameni care învaţă fotbalul din poze, nu din iarbă (chiar aşa, pe unde o mai fi Aurică Ţicleanu?!). Grădinescu a găsit de cuviinţă să dedice un articol laudativ celor din televiziunea proprie fără să sufle un cuvinţel despre faptul că la Urziceni s-a pierdut golul Stelei pentru că... le pasă de reclame, poate prea mult! Iar reporterul Săbău cică are cele mai influente relaţii printre oamenii de fotbal, dar am văzut şi de ce: i-a pus nişte întrebări ca nişte mingi la fileu lui Naşu Sandu. Ceva mai incisivă a fost Anda Banu, care e bună dar nu o vede nimeni, vorba fostului ei ibovnic Robert Niţă. Apropo de Sandu, escamotarea adevărului, din desluşit interes, frizează nesimţirea. Dacă Timişoara nu mai merită să participe la Cupă, atunci oare FRF, după câte i-a făcut, mai merită să fiinţeze?
Certamente, ultraşii violeţi şi-au dat în petec, pe fondul unei lipse de reacţie iniţială a jandarmilor, foarte probabil deliberată. Când însă au înaintat în peluză, i-au prins pe suporteri între gard şi bastoane, care au prins să se ridice şi să se prăvălească de-a valma peste capete şi spinări. Ei bine, sunt convins că majoritatea celor care au încasat-o acolo erau NEVINOVAŢI! N-au sărit gardul fie fiindcă nu aveau capacitatea fizică de a face asta, afectaţi de gazele lacrimogene, fie dintr-un soi de naivitate, considerând că dacă n-au făcut nimic n-au de ce să fugă! Ca o coincidenţă, s-a întâmplat chiar pe 13 iunie, zi în care, cu aproape 20 de ani în urmă, asistam pe Academiei la pretextul violenţelor de stradă, necesar intervenţei ulterioare a minerilor, via Iliescu. O mână de provocatori, dezaprobaţi de masa mare a manifestanţilor, aruncau cu bucăţi din caldarâm înspre forţele de ordine, care mimau neputinţa. Ulterior, mulţi dintre cei pentru care „fără violenţă” chiar asta însemna, au fost schilodiţi sau chiar ucişi la mineriadă...
După decernarea Cupei şi boicotul timişorenilor, Mircea Lucescu a pus degetul pe rană, spunând că un rol important în escaladarea violenţelor îl are televiziunea, care „provoacă şi amplifică” declaraţiile belicoase ale conducătorilor. Ce altă dovadă mai clară al influenţei negative din partea presei, decât declaraţia sa preluată imediat trunchiat şi tendenţios pe site-ul gesepist?!