...Şi uite-aşa, după ce s-au pregătit pentru Liga Campionilor vreo 5 ani (şi-un an!) alde Dinamo şi-au tras pe seamă tocmai acu’ când să-nhaţe lozu’ ăla mare de la UEFA, că, pardon, competiţia asta nu-i tocmai la îndemâna ori la îndepiciorul oricui, şi s-au retras, aproape demn, către cupe mai abordabile. Deşi, dacă mă gândesc mai bine, date fiind antecedentele, şi prin Europa League s-ar putea să dea peste adversari net mai buni, cum au fost, vă amintiţi?, islandezii ăia de la (Doamne-ajută să-i scriu corect!) Knut-sportsfellag. Apropo, 17 Nentori Tirana mai joacă? Oricum, parcă-parcă e mai bine să te bată cu 1-0 nişte pescari sau frizeri decât să iei de două ori câte un 6-0 de la Chelsea ori Lyon în turul III preliminar din Ligă.
Dacă ar fi să abandonez registrul comic (dar poţi, când e vorba de Dinamo!?), aş zice că prăbuşirea ei a început simultan cu campania de arestare a „fluieraşilor”. De unde şi concluzia care se putea trage nu din aprilie 2009, nu de la blatul cu Ceahlăul din deceniul trecut, ci încă de la înfiinţarea acestui buboi (la fel de purulent ca şi ălălalt, Steaua adică): că orice „performanţă” de-a ei n-ar fi fost posibilă fără complicităţi, că doar nu te pui cu Miliţia, nu?
Iar dacă întâmplarea o va duce totuşi pe Dinamo nu la desfiinţare (cum ar fi trebuit să se întâmple măcar de vreo două decenii) ci în turul III preliminar al Champions’ League, pregătiţi-vă de noi momente tragice pentru fanii şi de un comic nebun pentru noi ceilalţi. De ce? Păi, pentru că Dinamo are de toate, mai puţin fotbalişti, antrenor şi conducători. Iar atunci când ne minte că îi are, vedeţi şi dv. ce se-ntâmplă: unul dă cu pumnu-n geamuri şi pleacă la Spitalul de Urgenţă, timp în care ălălaltu’, care ne făcea capul mare cu ce lot şi ce sculă de antrenor se află în bătătura lor, acu’ zice că şi ăla, şi ăia sunt nişte neisprăviţi.
Eu aş zice că mai degrabă sunt nişte isprăviţi. Adică terminaţi. Cam aşa cum au reuşit în nici măcar un an să-l termine complet pe fostul copil-minune Torje, devenit acum, ca adult, o jalnică potaie al cărei schelălăit se aude doar prin cluburi.