Printr-un lanţ de coincidenţe, candidatele la titlu şi la participare în cupele europene se întâlnesc între ele pe bandă rulantă, tocmai acum, la spartul târgului. Iar întâlnirile lor poartă, mai degrabă din mimetism, denumirea de „derby”-uri.
O asemenea jenantă întâmplare s-a produs vineri şi le-a avut în rolurile principale pe abonatele la trofee naţionale şi la eliminări penibile din Europa fotbalistică, Steaua şi Dinamo. Cataclismul (ori, mai degrabă, „cataclisma”!?) a fost precedat de declaraţii fulminante, unele chiar războinice, venite de la conducători, antrenori şi jucători, ba chiar şi de la fani, care, ca un uşor antrenament, s-au luat la omor încă din etapa anterioară. Judecând după ceea de le ieşea pe guri tuturor, un necunoscător al „fenomenului”, venit de aiurea, ar fi putut crede că e vorba măcar de un fel de Liverpool – Manchester, dacă nu cumva chiar de un Real – Barcelona.
Numai că în dosul gardului vopsit se afla nu leopardul, ci o pisică jigărită. Să-i spui „derby” unei asemenea panarame este cel mai hazardat, dacă nu cumva chiar simptom de Spitalul 9. Am primit, aşadar, vineri la meciul meciurilor din campionatul intern, în prelungirea celor trei zile de semifinalele în cele două cupe europene, către care aspiră ambele combatante. M-am întrebat, la sfârşit, probabil ca oricare dintre dumneavoastră: „Ce-a fost asta?”. La halul în care s-au prezentat (că de jucat n-a jucat nimeni nimic) pot spune fără ezitare că le-ar desfigura orice echipă de „Blue Square Premier”, adică de Liga a IV-a englezească. N-am văzut nici urmă de tactică, de idee de joc, ceea ce e de la sine înţeles cu asemenea antrenori. Dar n-am văzut nici măcar o singură intervenţie mai de Doamne-ajută, un şut, un dribling, un ceva, acolo... Extraordinar e doar faptul că, la aşa fotbal jegos, cele două goluri din statistici nici nu puteau fi altceva decât două autogoluri. Faptul că erau înscrise la final pe tabela de marcaj mi s-a părut a fi de domeniul suprarealismului: cred că de împiedicaţii ăia de pe teren a ajuns să râdă şi tabela, afişând, la mişto, scorul: 1-1. Sentimentul de încântare pe care l-am trăit după fiecare din cele 4 meciuri, de marţi până joi, a fost înlocuit, vineri, de acela că nişte derbedei mi-au furat două ore din viaţă.