Cine e Manchester United? Un killer sentimental, capabil să-şi deplângă sincer victima. Barcelona? Fata babei cea cuminte şi harnică. Aste două echipe se vor întâlni în finala perfectă. Avantajată şi de un drum defrişat de sorţi, Manchester s-a întrebuinţat cât a trebuit, când a trebuit. În schimb, prin câte chinuri a trebuit să treacă Barcelona, câte emoţii, câtă baftă chioară! Să nu nimereşti un meci întreg ditamai poarta, iar la ultima fază să aşezi mingea aşa curat precum a făcut-o Iniesta! Doar Kapetanos, cu Urzicenii, a semnat un succes mai nemeritat decât acesta de miercuri seara. Pentru Iniesta, foarte probabil golul carierei. Pe acest băiat îl am de mult la inimă, de când îl întorcea ca pe şniţel pe Bărcăuan într-un meci cu Şahtior. Care Şahtior (dumneavoastră ştiţi deja dacă grupa Barcelonei din Ligă a dat încă o finalistă) a fost singura echipă care nu numai că a bătut echipa catalană – chestiune mai degrabă conjuncturală - dar a avut-o în mână, a controlat-o în meciul din Ucraina. Cam acelaşi lucru a reuşit şi Hiddink, un alt antrenor din categoria celor aplicaţi, cu antidot pentru orice. În finală va fi însă altceva, Ferguson e de altă factură. Nu anihiliează, preferă să preia şi să amplifice calităţile adversarilor. Vom avea, în sfârşit, ocazia de a-i vedea în duel direct pe Ronaldo şi pe Messi, adică pe actualul şi viitorul, vezi bine, Balon de Aur. Spune ceva şi faptul că ambele echipe au dominat fiecare campionatul intern şi, aproape sigur, îşi vor adjudeca titlul de campioane. Este într-adevăr finala ideală, între cele mai bune echipe de pe continent, cu cei mai seducători fotbalişti, iar pentru a o face posibilă au fost trecuţi la menţiune alţii la fel de silitori, doar mai tocilari. Dreptatea lor se subordonează binelui general.