Doru POPOVICI

Weekendul sportiv sucevean a avut două mari puncte de interes: meciul de fotbal cu Dinamo şi semifinala de cupă europeană la handbal cu elveţienii.

Un eşec şi o victorie, acesta ar fi bilanţul brut. Disecând puţin intrăm pe terenul care „face diferenţa”, acela al altitudinii faţă de joc, de sport, de viaţă în general

Iată cum am perceput eu cele două întâmplări sportive în ordine cronologică. Mai întâi, pe la orele prânzului, o echipă de fotbal care dă să tragă foloase (adică să supravieţuiască în pe deplin onorabila divizie secundă) mai mult din sărăcia şi/sau neputinţa altora a abordat un joc, care în urmă au două săptămâni ar fi fost pe viaţă şi pe moarte, cam în dorul lelii. Deşi nu ştiu exact ce înseamnă expresia asta, ea reflectă, gândesc eu, deplina lehamite pe care am văzut-o în jocul nostru, cât a fost partida de lungă. De ce oare? Păi, cu câtă minte am, îmi zic că băieţii s-or fi văzut cu sacii în căruţă după ejectarea Progresului, ba i-or fi văzut sub ei în clasament şi pe amărâţii ăia de la Bacău şi şi-au spus că treaba-i gata: hai să ne odihnim, că mult am mai muncit noi sezonul acesta (trec peste amănuntul deloc nesemnificativ, că în urmă cu o săptămână, după cum mi-a dovedit –cu acte!- preşedintele Moldovan, vreo 8-10 dintre ei îşi mai luaseră “liber” de la echipă, dacă tot primiseră primele de Paşte în avans)! Ceea ce mă face să le amintesc că ei nu joacă fotbal pe prime, fie ele şi de Paşte, ori pentru a se lăuda că au un loc de muncă, ci pentru noi. Pentru spectatori, adică. Iar noi acceptăm că nici unul din ei nu e Messi, dar nu acceptăm indolenţa. Vedeţi ce simplu e?

Dincolo, la handbal, lucrurile stau taman invers: o mână de oameni care-şi dau duhul pe teren la fiecare fază. Care greşesc, uneori mai des şi mai grav decât ne-am aştepta. Dar pe care, când greşesc, se vede că-i doare inima, nu în.... Iar exemplul absolut e Leo Bibirig: când stătea pe bancă, jocul se rupea. Cu el în teren, totul se schimba în bine. Şi-ar fi dorit, evident, să fie permanent în teren. Vârsta e cea care nu-i dă voie. Dar sunt convins că dacă am avea măcar 15 minute un Bibirig în echipa de fotbal, ne-am putea bate la promovare. Transferaţi-l măcar după returul din Elveţia! E singura noastră şansă.

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Bibirig, nu te muţi la fotbal?.

Comentarii