În trei zile am văzut opt meciuri din trei Cupe, de fapt două Cupe (UEFA şi Champions’ League) şi o panaramă: Cupa României. A României lui Naşu’, Corleone, Fibră, Lordu’ şi alţi borfaşi, liberi sau doar prefăcându-se astfel, fiindcă mintea mea nu poate asocia numele astea decât cu cuvinte pe măsura poreclelor lor: puşcărie, pârnaie, bulău sau „mititica, cum tandru o alinta Corleone alaltăseară la TVR 1, probabil în amintirea zilelor petrecute acolo, când nici nu visa că va veni şi-o vreme când el, tocmai el, va ajunge şi şef de Ligă, şi parlamentar, şi miliardar. Apropo: ăsta şi-a justificat vreodată averile? Dincolo de grotescul situaţiei (adică primii dintre puşcăriabili să apară pe post de scule mari, la televiziunea publică, în timp ce sub ei arde ditamai focul), cei doi borfaşi supremi erau vizibil marcaţi de ceea ce ştiam la fel de bine ca orice om normal din ţara asta: că viitorul lor nu e deloc roz, ci în dungi alb-negru verticale. Situaţie în care, pentru a nu-şi ieşi din mână (aia lungă şi dibace) ar putea organiza de acolo, din interior, Cupa Pârnăilor, o competiţie care s-ar bucura, sunt sigur, de o popularitate pe deplin meritată şi în ton cu ceea ce joacă neisprăviţii... că, uite, am început rubrica scriind despre Cupe şi m-am luat cu vorba despre infractori. Aşadar: între ceea ce au jucat fotbaliştii noştri penali şi ce am văzut în celelalte două Cupe e o distanţă cosmică, oarecum cât aceea dintre libertate şi puşcărie, dacă nu şi mai mare. Cum ziceam, preconizata Cupă a Pârnăilor ar beneficia de tot tacâmul: conducere experimentată (ăia doi despre care am scris, dar şi alţii, mulţi alţii: Kassai, Lupescu, de fapt toată Liga şi toată Federaţia), arbitraje tot aşa, antrenori unul şi unul, în moţ cu Piţurcă (doar nu credeţi că tocmai p-ăsta o să-l sară rândul!?), plus conducători de cluburi (ăştia doi, aflaţi deja în competiţie, vor fi urmaţi cât de curând de alţii, la fel de buni: Pădureanu, Paszkany, Chivorchian, Copos etc.), asta ca să nu mai vorbim de arbitri, dintre care singurii nepuşcăriabili cred (dar nu sunt sigur!) că singurii nemânjiţi sunt ăştia care abia acum urmează cursurile Şcolii de Pârnăiaj, de Arbitraj!