Doru POPOVICI

Am lăsat să treacă aproape o săptămână de la catastrofa Real-ului. Mi-am lins rănile şi, asemenea talibanilor din banda „câinilor roşii”, m-am gândit la soluţii alternative. Adică, dacă tot n-am jucat nimic în Champions’ League, am început să explic (cui are timp să m-asculte!) că noi, Real Madrid, avem altă prioritate acum: campionatul Spaniei. E drept că acolo sunt 6 puncte distanţă până la locul 1, ceea ce n-ar fi tocmai o problemă. Grav e însă că pe locul ăla e Barcelona, iar asta cam încurcă lucrurile. În sfârşit, ca să citez din clasicii autohtoni, lăsaţi-ne să ne pregătim de Liga Campionilor, că şi locul 2 merge direct în grupe. Ideea era însă alta, de-a serioaselea acum: anume că umilinţă ca asta de la Liverpool nu-mi aduc aminte să fi trăit prea multe în cei 51 de ani de când ţin cu Real. Atât de mare a fost diferenţa între ele, încât nici nu-ţi mai vine, oricât de mare fan ai fi, să conteşti primele două goluri, perfect neregulamentare (despre penalty-ul de la cel de-al doilea am scris totuşi atunci, imediat după meci) ori să te autosugestionezi că dacă ăstea nu s-ar fi acordat, altul ar fi fost cursul meciului! Care curs!? Că în minutul 18, statistica zicea aşa: şuturi pe poartă 8-2, din care pe spaţiul porţii 6-0, iar pe tabelă era 2-0. N-am văzut însă pe nimeni râzând de Real Madrid. Nici măcar când Torres făcea ghiduşiile alea cu călcâiul în mijlocul unei apărări năuce. La ei când e dramă e dramă, nu circ.

Vreo câteva zile mai târziu, Liverpool i-a aplicat acelaşi tratament şi lui Manchester, echipa despre care tocmai scrisesem că intră pe teren cu aerul ăla de învingător pe care nu l-am întâlnit niciodată, la nici o echipă. Cu aer cu tot, Liverpool i-a dat tot 4, ca nu cumva să rămânem cu imaginea că echipa lui Sir Ferguson ar fi mai brează ca Real. Nici acolo n-a râs nimeni de ei, de învinşii la scor. Chiar dacă scorul în sine a fost, şi cu Real şi cu Manchester, cam de râsul lumii. Şi zău că nici de Alex Ferguson nu-ţi vine să râzi când spune, ca orice Rednic sau Lăcătuş, „am fost mai buni ca ei”!

Dincoace, pe plaiul mioritico-dâmboviţean, fără să ia câte 4, ba chiar smulgând câte un egal ori chiar o victorie, poţi să şi mori de râs când ăla o tot bate-n cap cu Liga Campionilor, ba zice că nici nu-nţelege de ce joacă prost echipa, din moment ce ei, acţionarii, „au băgat bani”. În cine? Păi, în alde Niculescu, „Săgeată”. O fi zis-o la mişto? Că dacă nu, nu-i de râs. E de plâns.

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului De ăia nu-ţi vine să râzi.

Comentarii