În ultimul timp, împotriva fumatului se duce o luptă ciudată. Acesta a fost interzis de câţiva ani buni pe multe stadioane din Europa (de exemplu, pe Millenium Stadium din Londra de la 1 ianuarie 2006, fără a fi amenajată nici o zonă specială pentru fumători). Dacă aş fi maliţios, aş spune că la noi s-a pierdut un bun prilej cu cazul Bricheta. Dar campaniile contra fumatului depăşesc stadioanele şi spaţiile publice. Vorba reclamei celebre cu chiloţi roşii, fumatul e singura ta plăcere? Pentru majoritate n-o fi singura, dar devine din ce în ce mai singură. Poate se supără suporterii de pretutindeni şi, în semn de protest că nu mai sunt lăsaţi să fumeze pe stadioane, renunţă brusc la fumat. Cu un mic exerciţiu de imaginaţie, ne putem da seama ce criză, ce falimente, ce şomaj... Aşa că rău cu rău, dar mai rău fără rău!
Până să se ajungă şi la fumat, clujenii de la CFR n-au interzis de fapt seminţele, ci prostul gust. Aşadar, ţării cât mai mult ulei!