Surpriza săptămânii nu este victoria lui Espanyol în derby-ul Barcelonei şi nu va fi nici vreun rezultat din Ligă sau UEFA, ci această izbândă a Ruxandrei Dragomir la preşedinţia Federaţiei Române de Tenis. Cine acorda vreo şansă căprioarei în bârlogul lupului, ba chiar în prezenţa haitei?! După ce apelase şi la gorile năimite pentru intimidare, gaşca girată inclusiv de Ţiriac şi Năstase a fost biruită la momentul adevărului, votul! Deci se poate. Comentariul lui Nasty, din vârful buzelor, a fost că vom avea o federaţie săracă. Lasă, că n-or fi banii totul pe lumea asta. Dacă vor fi să fie tot bani de la buget pentru Cupa Davis, mie, unuia, îmi ajunge să ştiu că Ruxandra nu va face prestidigitaţie cu ei, aşa cum a reuşit iluzionistul de dinainte. Dacă domnul candidat Aurel Munteanu ar fi aşa de interesat de binele tenisului, ce l-ar împiedica să sponsorizeze în continuare Cupa Davis sau turnee de juniori? Mai ales că Ruxandra a promis transparenţă totală la federaţie, ba chiar pe asta s-a bazat campania sa. Robinetul condiţionat de alegerea fostului fotbalist (Munteanu a activat pe vremuri la Sportul Studenţesc, fiind coechipier cu Naşu Sandu, ba chiar şi cu Gică Hagi) duce cu gândul spre existenţa unui joc de interese.
Reconfortante şi câteva rânduri citate ieri pe site-ul gsp (pe care nu le-am găsit şi în original, sper să existe cu adevărat şi să fi fost traduse cu obiectivitate). Printre ziariştii italieni care semnalează ca fiind evident faultul lui Mutu care a precedat golul său cu Chievo, se strecoară şi o părere pe care o consider în spiritul jocului. Anume că jocul nu trebuia oprit deşi Mandelli, dezechilibrat uşor în săritură de Mutu (cu şoldul, nicidecum o intrare demnă de kung-fu, cum declara antrenorul chievot), a ales să se prăbuşească la pământ cerşind dacă nu fault, măcar minge aruncată afară de adversari! Ceea ce nu s-a întâmplat, era minutul 94 şi era clar ce urmăreşte Mandelli. Trebuia să se ridice şi să umble, precum Lazăr. Sau măcar ca Andone, după ce a fost busculat de camerunezul Milla la Italia Novanta, mai ales că de data asta faza se petrecea la mijlocul terenului. Ar fi fost chiar culmea ca jucătorii viola să fie mai catolici decât Papa şi să oprească balonul pentru o simulare evidentă, dacă nu a faultului, sigur a accidentării! Să ne amintim golul primit de Fiorentina în Liga Campionilor de la Lyon, atunci când Benzema a fost chiar scos din ofsaid de un Zauri prăbuşit în careu, acesta dovedindu-se accidentat serios şi fiind schimbat imediat.