Doru POPOVICI

Să nu credeţi că n-am auzit deja glasuri care ziceau „lasă, bă, că şi-a căutat-o, ce-i trebuia lui discotecă la 3 noaptea!?”, că aşa-i românul, sever şi regulamentar, adică sportivu’ tre’ să se culce o dată cu găinile şi să fie mai abstinent decât Prea Fericiţii (varianta ce zic, nu ce fac!).

Mi se întâmplă să cunosc genul acesta de bande de discotecă: în cei vreo 12 ani cât am fost disk-jockey profesionist am avut ocazia să le văd la lucru peste tot în ţară: pe litoral, la Sinaia, Piteşti sau Suceava. Cei mai în vârstă îşi amintesc, cu siguranţă, de nopţile de la sfârşitul anilor 70 din Discoteca Arcaşu: luau o vodcă sau un whiskey, apoi încă una şi tăbărau pe oricine, fără vreun criteriu. Era destul să nu le placă de tine (sau să le placă de prietena ori de soţia ta), de cum eşti îmbrăcat. De cum te-ai uitat la ei, de ceea ce comanzi, de ce ţigări fumezi. Sunt 30 de ani atunci şi nu cred că lucrurile s-au schimbat mult în bine. Nici la noi şi, desigur, nici într-un orăşel amărât din Ungaria. Iar fiinţele deosebite (şi Marian Cozma era una din ele, cu cei 2,11 metri ai săi) le stârnesc pornirile asasine mai al naibii. Aceste bande există peste tot în lume şi vor exista cât lumea. E însă foarte important să ştii să eviţi asemenea locuri toxice, iar dacă nu se poate, să atenuezi, pe cât posibil, orice potenţială sursă de conflict. Peste toate, ceea ce cred că se întâmplă şi în acest nefericit caz, vine „ceasul rău” care chiar că nu se poate evita. Dumnezeu să-l odihnească pe cel care n-a avut măcar norocul de a-şi vedea împlinit visul de a juca într-o echipă cu adevărat importantă.

O nenorocită de coincidenţă face ca tot în acest weekend să ne fi despărţit noi, sucevenii, şi de un alt om de sport: profesorul Ioan Braicu, omul care a avut un incontestabil merit în promovarea unui sport pe cât de popular în America, pe atât de enigmatic la noi: baseball-ul (şi softball-ul, în versiunea feminină). Dincolo de omeneştile sale greşeli, taxate cu vârf şi îndesat (ceea ce sunt absolut convins că i-a grăbit sfârşitul), vreau să mi-l amintesc pe domnul profesor Braicu drept cel ce spunea, inegalabil, minunate bancuri cu ardeleni, care-i iubea pe The Nightlosers cât îi iubesc şi eu şi care s-a bucurat de sosirea Regelui la Suceava din acelaşi motiv ca mine: se săturase şi el de preşedinţi!

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului De două ori tristeţe.

Comentarii