Doru POPOVICI

Subiect permanentizat de vreo cinci ani încoace, pe vremea asta, aşa-zisa vânătoare din ţarcul lui Ţiriac de la Balc va genera în continuare discuţii cel puţin încă 5 ani, adică atât cât este prevăzută durata concesionării respectivei zone.

Înainte de a dezvolta răspunsul la întrebarea pur retorică din titlu, se cuvine să ne întrebăm cât de profitabile, şi pentru cine, sunt aceste concesionări care, dacă s-ar limita la unul sau 100 de ţarcuri ca acesta, n-ar fi mare lucru. Ce-i de făcut însă când sub aceeaşi umbrelă de legalitate, de fapt un paravan împotriva legii, se concesionează ditamai rezervaţia din patrimoniul planetar, Delta Dunării? Cine a dat vreodată explicaţii în faţa procurorilor despre cum s-a ajuns ca graniţa României cu Ucraina şi Moldova să fie parcelată şi împărţită unor şmecheri al căror singur merit a fost că s-au aflat când trebuia şi unde trebuia, dar mai ales s-au înrudit (cumătria e un fel de înrudire, nu?) cu cine trebuia.

Iar ăştia au „administrat” pomana de partid cu o sălbăticie pe lângă care ceea ce se petrece o dată pe an la Balc pare cântec de leagăn.

Revenim: asemenea celor care au înhăţat cândva Delta (numiţii Bittner, Verbina şi Răduţă – da, da, celebrul Robert Răduţă, ăl’ de şi-a însuşit şi celebra salbă de lacuri de la Săruleşti) şi au stăpânit-o fix 5 ani, tot aşa şi „întreprinzătorul” Ion Ţiric şi-a „tras” pe 10 ani o nimica toată de vreo 13.000 de hectare, pe care le-a amenajat ca pe un fel de crescătorie de mistreţi. Unde, am aflat asta abia ieri, a adus de prin toată Europa mistreţi reproducători de cea mai bună calitate. Iar ăştia, ca orice porc, s-au înmulţit şi continuă să o facă. Drept pentru care, din când în când, trebuie răriţi. Exact asta se petrece acolo: o dată pe an se răresc mistreţii. Să-i spui „vânătoare” e impropriu. Să-i spui „măcel” tot nu-i corect. E, pur şi simplu, o afacere privată: Ţiriac păteşte cam un miliard pe an drept taxe. Cât ia el de la invitaţi pe fiecare „trofeu” e, desigur, secret. Cu siguranţă că nu pierde. N-o făcea decât la tenis.

Dar mă întreb cât de gros trebuie să ai obrazul ca să te lauzi cu un asemenea „trofeu”. E ca la perle: ălea naturale, purtate de mari doamne, sunt extrase, uneori cu mari riscuri, din scoici de pe fundul mării. Ălealalte, din scoici de crescătorie, se vând la kil şi le poartă numai ţoapele.

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Vânătoare sau măcel? Nici, nici.

Comentarii