Se poate vorbi despre ceea ce se petrece într-un colţişor de planetă şi fără a fi acuzat că faci politică. Dincolo de mecanismele spirituale sau materiale ale războiului, pe care nu le discutăm aici, sunt şi oameni care plătesc un preţ ce nu-i al lor. Dacă fotbalistul african ar fi scos la iveală un mesaj pentru copiii infestaţi cu HIV, lumea ar fi rezonat. Iată că drama copiilor mutilaţi la propriu şi la figurat de război trebuie ignorată pentru că s-a hotărât undeva, în lumea gulerelor albe, că sportul trebuie făcut cu ochelari şi zăbală de cal plus dopuri în urechi. Trăim într-o lume în care toate interferează, în care totul are legătură cu orice. Laitmotivul delimitării sportului de politică a fost folosit şi în cazul acordării Chinei dreptului de a organiza Jocurile Olimpice. De fapt, încuierea sportului în turnul de fildeş s-a făcut pentru mulţi, mulţi bani. Nu degeaba China a devenit deunăzi a doua putere economică a lumii. Nu încape aici un moft numit drepturile omului. Dar lumea a devenit mai egoistă, ritmul vieţii a crescut, nu prea mai e loc sau timp pentru reflecţie. Acum sistemul de valori ne e servit pe cale mediatică. Vocile care nu s-au supus comenzii mucles au fost izolate, nu a mai avut loc un boicot la scară mare, precum cel din 1980, de la Moscova. Aşa cum am mai amintit, un fotbalist precum Cruijjf a fost capabil să renunţe la ambiţii personale şi a boicotat mondialul din Argentina, protestând astfel împotriva regimului militar din această ţară. Iar Olanda, fără el a ajuns în finală, pe care a pierdut-o în faţa gazdelor.
Revenind la Kanoute, sigur că se poate interpreta şi că el a susţinut direct cauza uneia dintre părţi, automat un afront la adresa celeilalte. Nu contest că o reglementare în acest sens trebuie să existe, fiindcă nu se poate îngădui propagarea unui conflict. Însă activitatea umanitară a lui Kanoute este de notorietate, el înfiinţând o organizaţie cu scopul ajutorării copiilor din ţările sărace. Ţinând seama de acest context, intenţia sa devine limpede. Aşadar, bine ca a dat gol!