Doru POPOVICI

Alaltăseară, la rubrica „Sport” a Ştirilor PRO TV, în josul ecranului se putea citi clar titlul unuia din subiectele emisiunii: „Era tac’su, bă!”. Sigur că deja clasicizată reclamă de acum vreo doi ani, izvorâtă din inspiraţia genială a lui Bogdan Naumovici este evocată cu orice prilej de atunci încoace. Eu însumi am făcut-o de numeroase ori, ba chiar şi în titlul de azi, citând însă, pentru „originalitate”, din altă secvenţă. Ştirea de la televizor se referea (aţi ghicit şi dacă n-aţi văzut programul, sunt sigur) la „tac’su” lui Uhrin, adică la noul antrenor al CFR-ului din Cluj. Ceea ce face ca astăzi să încerc şi eu să fac un comentariu cu privire la schimbările, prea multe şi prea dese, de antrenori din fotbalul românesc.

Pentru a avea o bază de plecare, ar trebui mai întâi să vedem către ce aspiră conducătorii de cluburi şi abia apoi, în funcţie de ţinta propusă, să precedem la comentarii. În general, vreo câţiva dintre ei se declară chitiţi pe câştigarea campionatului, deci pe performanţă. De fapt, explicaţia corectă ar fi că vor doar banii de la UEFA cuveniţi participării în Champions’ League, iar titlul (şi, o bucată de vreme care-i cam pe sfârşite, şi locul doi) asigură cele 7 – 8 milioane de euro aferente doar participării. Că de performanţă la nivelul ăsta, ba şi la cel inferior, Cupa UEFA, nici pomeneală. Pentru a lua titlul şi, eventual, pentru a nu te face de râs în Champions’ League, e nevoie să fii doar chiar în această ţară a orbilor. Situaţia în care chiar nu văd de ce atât Timişoara cât şi Clujul şi-au dat afară antrenorii. La Timişoara, Uhrin (fiul lui... tac’su!) a reuşit să facă din Poli echipa nr. 1 a ţării, dacă luăm în calcul şi cele 6 puncte furate de banda Naşului. La Cluj, Trombetta a făcut o echipă luminoasă, al cărei joc, chiar dincolo de rezultatele nefavorabile, e adesea încântător. Iar faptul că în Liga Campionilor n-a fost penibilă, ca ailaltă, demonstrează că omul a făcut treaba bună. Ceea ce, desigur, nu justifică demiterea sa şi înlocuirea cu Uhrin (tac’su lui fiu-su!).

Concluzia ar fi că, pardon, conducătorii noştri schimbă antrenorii când şi pentru ce li se năzare. Iar „performanţă” e doar traducerea liberă pentru „caşcaval” marca UEFA.

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Ăl’ de respira greu.

Comentarii