Gabriel MANȚĂ

La nivel mai fin, parioristic, toamna asta m-am fript rău de tot cu Şahtior. Eram absolut convins că de data asta va face pasul în primăvara Ligii, alături de Barcelona. Basel şi Sporting păreau fragile, dar trupa lui Lucescu nu şi-a mai revenit după acea înfrângere cu cântec în faţa Barcelonei. În schimb, analiza făcută înaintea lunii în care ne-am confruntat cu francezii a ieşit la milimetru. Singurul punct smuls fraţilor întru latinitate a fost luat de tricolori (e drept, nu prea mă aşteptam la un egal cu goluri multe), în timp ce, în mijlocul entuziasmului general iscat de clujeni după debut, avertizam că Bordeaux nu este echipă de 0 puncte în Ligă şi, dacă nu şi le face cu CFR, nu mai are cu cine. Iar pentru Steaua mă foloseam de o imagine din desenele animate clasice, şi anume văzută în chip de pui la rotisor de către nişte lyonezi lihniţi după doar două puncte frugale înfulecate în primele două jocuri.

La campionatul european m-am scuturat de metehnele de pronosportist nostalgic şi am mers cu peninsula iberică, la două capete, în detrimentul squadrei azzurra, care îşi făcuse deja plinul la mondiale. După cum v-aţi putut da seama de-a lungul timpului, sunt cam socialist în fotbal, să se dea câte un trofeu pentru fiecare să ajungă la toată lumea! Pentru echipa noastră n-am cutezat să pronostichez nimic, poate şi din superstiţie păguboasă, însă asta nu m-a împiedicat să sper din tot sufletul că noi vom fi revelaţia. Şi uite că de data asta, spre deosebire de semifinala de UEFA, Mutu a apucat să dea de la unşpe metri. N-a riscat o scăriţă... Nici Piţi n-a riscat cu Olanda, doar a declarat apoi că nu era rău dacă terminam grupa neînvinşi!!

Însă autocenzura legată de echipa naţională nu este o regulă. În calificările precedente calificarea mi s-a părut certă încă de la tragerea la sorţi. Grupa facilă, cu luptă în trei, cu Olanda şi Bulgaria, pentru două locuri certe, a fost deocamdată unicul cadou pentru această generaţie ocolită de noroc. După ce s-au ivit din urnă adversarii din campania mondială, scepticismul indus şi de faptul că locul secund aduce doar barajul a crescut. Veştile premergătoare nu erau nici ele prea încurajatoare, Serbia şi Austria se primeneau cu antrenori de top, în timp ce noi rămâneam cu Piţurcă. E drept, şi franţujii continuă cu Domenech. Dar firava speranţă la locul doi s-a spulberat de la primul meci. Lituania ne-a redimensionat drastic, ceea ce m-a făcut să merg mai departe şi să afirm că grupa noastră va da cea mai slabă echipă de pe locul doi, ratând deci şi barajul. A nu se confunda această analiză cu dorinţa. Unde n-ar da Domnul să câştige Piţurcă barajul sau, şi mai gogonată nădejde, să termine pe primul loc!

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Dorinţă şi Părere.

Comentarii