Doru POPOVICI

Săptămâna asta, dacă pot să spun că am fost în priză, atunci am fost doar pe partea (nu, nu economică!) handbalistă, mai ales că primele trei meciuri ale Naţionalei feminine arătaseră o cu totul altă faţă (la propriu!) a echipei: adică văzusem, după ani buni de zile, jucătoare relaxate, zâmbitoare, conştiente de valoarea lor. Le-am văzut pe câteva cu gura pân’ la urechi, hilizindu-se chiar când ne conducea Ungaria în primul meci şi ele comiseseră greşeli aproape impardonabile. „Taci, că-i bine!”, mi-am zis eu, amintindu-mi de zâmbetul larg şi permanent al „dinţosului” din vremea când el era numărul 1 mondial, iar Barcelona invincibilă. Trei meciuri la rând, lucrurile au evoluat exact cum trebuia: cu greşeli, cu zâmbete după ele şi cu victorii la final, de unde am tras din nou o concluzie perfect greşită, anume că vom defila până în finala pe care o vom câştiga în faţa Rusiei, dacă tot am bătut-o şi într-un amical, acum vreo două luni.

...Şi a venit meciul cu Spania! O echipă tânără şi nervoasă rău, al cărei joc absolut încântător a făcut ca bătrânele noastre să pară de-a dreptul nişte băbăciuni, ca dosul pivotului nostru, Manea, să ni se arate la adevăratele (şi monstruoasele) sale dimensiuni care o transformă pe tânăra speranţă într-o başoaldă de toată panarama, iar pe Huţupan să o vedem apărând 0 (zero) şuturi. Am văzut jucătoare românce pasând mingea direct spectatorilor, contraatacuri eşuate fie prin deposedare de către adversarul care alerga de vreo 314 ori mai repede decât Mamaie Amariei sau decât aia cu târtiţa imensă, fie prin şuturi de-a dreptul cretine, fix în maţele sau copitele portăriţei spaniole.

Am bătut, totuşi, o Ucraina la fel de greoaie, urmând ca, pentru noi, Ungaria să bată Spania. N-a fost să fie, drept pentru care mai rămânea să facem măcar egal cu Norvegia. Ei bine, diferenţa dintre România şi Norvegia, pentru cei care n-au văzut drama, a fost exact aceeaşi dintre Steaua şi Fiorentina.

Am uitat ceva? A, da: şi în meciul cu Spania şi în cel cu Norvegia, handbalistele noastre şi-au revenit. Adică aveau din nou privirea aia cretină, cu ochii holbaţi ca în filmele horror, sau ca Dică pe stadionul din Lyon. Zâmbetul, şi o dată cu el şi victoria, rămăsese doar o amintire.

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Greşeli, zâmbete, victorii.

Comentarii