De pildă, Anorthosis Famagusta, echipa aia cipriotă care a cocoşat-o în prima etapă pe Panathinaikos, mai apoi le-a ţinut în şah pe Werder Bremen şi Inter Milano, iar la urmă s-a aşezat cumincioară pe locul 4, rămânând ca jucătorii ei să povestească şi strănepoţilor la vremea lor cum au reuşit ei să facă 6 puncte în aşa selectă companie. Şi-atât.
Dacă am zis „Anorthosis”, atunci lucrurile se leagă de la sine de CFR Cluj, cea pe care aceiaşi ciprioţi o desfigurau cu un an şi ceva în urmă în Cupa UEFA, bătând-o măr chiar la Cluj, lucru care atunci a fost văzut ca o imensă surpriză. Una la fel de mare ca victoria aceleiaşi CFR Cluj la Roma. Dublată de egalul cu Chelsea, de unde şi concluzia absolut cretină pe care o trăgeam cu toţii pe atunci, anume că a venit vremea echipelor româneşti să facă niţică istorie.
Numai că în grupa asta, când s-a tras linia finală, ce văzurăm? Că, pardon, calificate sunt tocmai Roma şi Chelsea, în timp ce CFR, cu tot jocul ei încântător din prima şi din ultima etapă, pe la mijloc, adică tocmai când alealalte erau preocupate să adune punctele calificării, tocmai se pusese pe visat la ce iarbă frumoasă, grasă şi mustoasă creşte primăvara prin Europa. Pe care vor avea tot timpul din lume să o admire în direct în transmisiile de la ora 21:45, precum şi în rezumatele de dincolo de miezul nopţii, ca mine.
... Şi ca Steaua, zic eu acum, când mai sunt 6 ore până să înceapă meciul cu Fiorentina, poreclit „decisiv” de cei obişnuiţi să vândă gogoşi. Noi, cei care ştim că gogoşile nu sunt ce ar trebui să fie, adică pe lângă faptul că sunt hipercalorice, mai sunt şi fabricate, de obicei, în ulei rânced şi chiar toxic prin reutilizare exagerată, nu cumpărăm. Sigur că s-ar putea să greşesc eu. Iar Steaua să facă minunea, lucru care m-ar face absolut fericit. Pentru asta însă ar mai fi nevoie de ceva: să înscrie mai mult de un gol şi să nu primească chiar trei, cum simt eu că se va petrece. N-ar fi păcat să ieşim din grafic?