Doru POPOVICI

Dacă vă aşteptaţi să fac vreun fel de „mea culpa” în problema (că e o problemă!) Pinguinului cu crampoane, mă văd silit să vă dezamăgesc. Sau, eventual, să-mi fac o „mea pulpa”, expresie neomologată şi de care sunt tare mândru ca inventator.

Trebuie să recunosc însă că Pinguinul a făcut nu un meci mare, ci un pic de meci mare, cât a făcut toată gaşca (vedeţi cum îi alint, nu?, că bandă e aia de la FRF!), adică preţ de vreo 20 de minute, după care, în litera şi spiritul gândirii (!?) piţurciene, şi-au băgat târliţele în poartă cu toţii, dovedind lumii întregi că aia cu arsul holdelor şi otrăvitul fântânilor n-a murit şi n-o să moară cât timp poporul român va dăinui.

Partea nasoală în tărăşenia asta e că după ce ăia, invadatorii, adversarii, pizmaşii sau ce-or fi ei, se cară în durerea lor, tot noi rămânem cu apa otrăvită şi grâul făcut scrum, aşa că ghiciţi cine iese de fapt prost din poveste.

Nu-i nici o surpriză pentru mine (şi presupun că nici pentru cei mai mulţi dintre dumneavoastră) deznodământul acesta de film prost, în care bucuria din primele secvenţe se diluează treptat pentru ca la sfârşit protagonistul să reintre în anonimat. Mai reuşite sunt scenariile în care acesta măcar moare în chinuri groaznice, cam ca acela prin care ne trec nenorociţii ăştia pentru care demnitate şi onoare sunt doar vorbe pentru uzul proştilor, adică al nostru, cei care aşteptăm meci de meci să vedem o victorie clară, luminoasă, cu un fotbal spectaculos, ori măcar o înfrângere tot spectaculoasă, cu un 2-3, pe fotbal jucat şi nu minunat. Ori parodiat, cum a fost cel de sâmbătă, preţ de vreo 70 de minute din 90.

A jucat bine Pinguinu’, bravo. La fel şi Goian. Ba şi Lobonţ, exceptând chestia aia. Care la el nu e o excepţie, din moment ce în primul meci a luat două tot aşa, de la borna kilometrică 35. Peste toţi, Gabi Mureşan, singurul care a jucat cum ar trebui să joace toţi: fără complexe, cu capul sus şi cu pieptul „de oraş”, cum ziceau caporalii când învăţai pasul de franţuji defilare. Mureşan a defilat printre toţi, români şi fraţuji deopotrivă. Dacă mai erau vreo doi, trei ca el, îi băteam pe ăia de ne-ar fi ţinut minte şi în retur. Aşa, rămânem cu gustul de otravă din fântâna cu apă prea limpede pentru gustul fotbalistului român în general. Nu-i nici o surpriză că s-a terminat 2-2. Ba chiar e bine să nu ne-au dat vreo 5.

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Nici o surpriză.

Comentarii