Ca un semn al degringoladei totale în care se află fotbalul intern, lider în campionat s-a trezit Dinamo. Nu că ar juca cine ştie ce fotbal, nu că ar fi mai brează decât Gloria Buzău ori Farul, ci mai ales fiindcă tradiţionalele noastre luptătoare pentru titlu, joacă încă şi mai prost. O situaţie în care Dinamo este doar chiorul ajuns împărat în ţara orbilor. Iar dovada a făcut-o întreaga echipă, săptămâna trecută, când a fost realmente penibilă în confruntarea cu o echipă mediocră din Olanda. Faptul că se află în vârful ierarhiei, ca moţul la tort (mă rog, am amestecat aici două zicale, dar cu siguranţă aţi înţeles despre ce tort e vorba: maro, deci de ciocolată!) arată sărăcia jocului de la intern, lipsa totală a fotbalului şi, în compensaţie poate, dorul nostru de a înlocui munca cinstită cu vorbe, bârfe, scandaluri. Golăneală într-un cuvânt. Ajunşi aici, s-ar putea deschide discuţia despre un anume Colţescu, un om, din câte înţeleg, grav bolnav psihic, pus să arbitreze meciurile din campionat. Da, din campionatul acesta care-l are lider pe Dinamo, înţelegeţi ce vreau să spun. Ei bine, dincolo de povestea cam fără cap şi fără coadă (s-a aruncat, nu s-a aruncat, a zis doar că se sinucide, ăia s-au speriat, era singur, ba cu prietena, dar asta era plecată în Grecia! etc.) mie mi s-a întipărit pe creier faptul că atunci când cineva (pompierii, vecinii, poliţia, rudele, dracu’) a început să-i spargă uşa, Colţescu a început să urle ceva de genul „Nu plec nicăieri! Nu mă luaţi!”
Unde să-l ia? Şi de ce? Gândiţi-vă, vă rog, puţin la chestia asta. N-o legaţi neapărat de liderul campionatului şi de ideea că Borcea i-ar plăti ratele la Merţan.