Mai calcă şi alţii în ele! Luxemburg a bătut in Elveţia... Oameni buni, asta poate fi definiţia surprizei în fotbal! Apoi, Anglia şi-a luat o revanşă usturătoare în faţa Croaţiei şi insularii îşi freacă mâinile că l-au uns antrenor pe Capello. Iar danezii au arătat şi fraţilor noştri întru latinitate, portughezii, cum se poate întoarce soarta unui meci în ultimele minute. În grupa noastră, Lituania şi-a cam luat viteză. Poate că, după sora Letonie, o fi venit şi rândul Lituaniei să vadă cum e pe la turneele finale.
În ce ne priveşte, refuz să discut despre Piţurcă altfel decât în cheie fotbalistică. Altfel, n-aş face decât jocurile celorlalţi, din aceeaşi tagmă cu el, dar care între timp au sărit în altă barcă. Acum, când Piţurcă s-a aşezat singur pe făraş, cineva a aruncat o ciosvârtă presei, care s-a aruncat s-o devoreze. Dacă tot îl decapităm, de ce să nu fie cu strigături?!
Oricum, meciul cu Faroe n-are nici o relevanţă. Un scor fluviu cu fotbaliştii-pescari nu ascundea gunoiul sub covor. Iar victoria chinuită a fost necesară doar pentru ca eventualul succesor al lui Piţurcă să continue cu ceva şanse, mai degrabă speranţe, campania de calificare. Dar pe mine mă impresionează egoismul neescamotat al selecţionerului! Toţi ceilalţi trebuie să se pună în slujba conducătorului unic, să-şi sacrifice interesele sau obiectivele pentru misia la care ne-a făcut hatârul de a se înhăma. Numai Steaua trebuie să-i menajeze lui selecţionabilii, iar amărâţii ăia de la tineret, care aveau şi ei o şansă de calificare după vreun deceniu, trebuie să-i cedeze cel mai acătării fundaş pentru a-i betona echipa în meciurile cu temuţii lituanieni şi feroezi. Ca urmare, tineretul a fost vraişte în zona fundaşilor centrali, acolo excelase la amicalul cu Italia lui Giovinco, în timp ce Radu Ştefan a fost cam în plus la naţionala mare (nu-şi găsise locul nici la partida cu Muntenegru, de acum câteva luni). Peste o lună, pentru România urmează Franţa, pentru Piţurcă o urma la fel?!