Oraşul Cluj-Napoca aduce cu un paratrăznet în momentele în care termenul limită pentru trimiterea acestui articol intră în zona numerotării inverse. Nu-i deloc a bună cu ştirile astea care fulgeră din diferite surse. Bineînţeles, cea legată de Anton Doboş, prin ceea ce implică ea, viaţa însăşi, nu poate sta alături de celelalte. Fostul internaţional şi conducător al clubului Universitatea Cluj se luptă pentru supravieţuire pe un pat de spital. Medicii îl situează deocamdată în no man’s land. Doboş este unul dintre miile de români, victime inocente sau nu, de pe şosele. Risc o afirmaţie care îi poate surprinde neplăcut pe unii cititori: Doboş este unul dintre cazurile, ca să zic aşa, “fericite” (sper ca deznodământul să fie unul care să facă să dispară ghilimelele), căci el este singurul care trage ponoasele neglijenţei sale. Din păcate, în majoritatea cazurilor, şoferul care greşeşte nu este unica victimă. Este de ajuns să ne închipuim ce s-ar fi întâmplat dacă pe sensul opus venea un alt vehicul sau dacă erau acroşaţi pietoni... Să-l lăsăm pe Toni Doboş în seama îngerului său păzitor şi să trecem la lucrurile mai puţin încărcate de dramatism din urbea ardeleană.
Campioana de la Cluj a falsat şi vineri, când i-a întâlnit acasă pe ieşenii lui Ionuţ Popa. Remiza smulsă de aceştia l-a aruncat pe Andone pe o pantă periculoasă. Deşi declaraţiile conducătorilor clujeni au fost mereu ferme în privinţa antrenorului, pe site-urile unor publicaţii apar ştiri privind demiterea sa, pe principiul că dacă tot e probabil să se întâmple hai să anticipăm, ca să ne dăm rotunzi după aia că am aflat primii! N-am găsit încă nici o confirmare oficială, nu se suflă nici un cuvinţel nici pe pagina oficială a clubului. Scriam zilele trecute despre situaţia de la CFR, despre cum schimbă Andone jucătorii precum şosetele, însă demiterea sa mi se pare o aberaţie. Ar fi nedrept ca antrenorul care a câştigat campionatul, echivalent cu intrarea în grupele Ligii Campionilor, să fie îndepărtat fără să fi jucat nici măcar un meci în această competiţie. Dacă tot au ajuns pe la Monte Carlo, conducătorii CFR-ului ar trebui să ia exemplul celor de acolo, nu pe al lui Gigi Becali!
În lipsa unui acord scris din partea
Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului
Cod roşu-sângeriu.