Printează articolul
Trimite e-mail
ø imagini
ø fişiere video
La anu’ bisect, desigur! Olimpiada se putea încheia foarte bine pentru noi şi cu o săptămână mai devreme. Desigur, asta din perspectiva contabilului, făcând bilanţul medaliilor. Ceva şanse, sau mai degrabă speranţe, au mai fost. Nu s-a mai ratat sau clacat, doar că sportivii noştri n-au izbutit a-şi depăşi condiţia.
Nu mă pot opri să observ că majoritatea covârşitoare a medaliilor ne-au fost aduse, ca şi la Olimpiada precedentă, ca mai mereu, de partea feminină a delegaţiei noastre. Şi să nu uităm că la eşecul fetelor noastre la handbal, singurul sport de echipă la care am fost reprezentaţi pe tărâm chinezesc, cineva şi-a adus o contribuţie tipic masculină.
Ne pricepem să biciuim cu vorbele, dar când e vorba să pătimim cu adevărat pentru un ţel, doar ne identificăm cu “fetele noastre”. De ce oare avem trei maratoniste şi nici un maratonist?!
La nivel mondial, vedetele acestei Olimpiade sunt domnii Bolt şi Phelps, pe care ne grăbim să-i cârcotim. Aşa ceva nu există, poate oricine dacă se îndoapă cu neo-substanţe. Dintr-o ţară de sportivi am devenit una de specialişti, nu degeaba proliferează televiziunile de sport, iar ştirile sportive sunt reginele jurnalelor...
Ca să revenim la handbalul feminin, Norvegia, cea care a avut cel mai greu meci din întreg turneul chiar cu echipa noastră (!), ne-a fermecat pe toţi în finală cu o frenezie ofensivă neverosimilă. Iar dacă pe noi ne-a fermecat, rusoaicelor le-au făcut farmece de-a dreptul. M-am bucurat pentru nordice şi pentru faptul că aveau ca antrenor o femeie.
O finală ce ar fi putut deveni antologică s-a disputat sub panouri între spanioli şi suma starurilor din NBA. Păcat că în vreo două rânduri, când spaniolii ar fi putut reuşi o egalare uriaşă la nivel psihologic, puştiul Ricky Rubio s-a pierdut cu firea. O medalie de aur pentru Spania ar fi fost, cred, comparabilă cu cea de la EURO.
În schimb, s-au făcut eforturi mari din partea organizatorilor pentru a strica finala masculină la fotbal, ajunsă pe post de reziduu chinezesc. S-a jucat la vreo 40 de grade Celsius, temperatură la care, o simţim chiar pe pielea noastră, e greu şi să mergi pe stradă! Nu cred că nu s-ar fi găsit o soluţie. Practic, condiţiile erau perfecte pentru a câştiga Nigeria, iar faptul că aceasta nu a făcut-o, a ţinut doar de hazard. Un timp, doar stângăcia proverbială a africanilor în situaţii simple a menţinut scorul alb. Apoi a sclipit Messi, ca servant, a finalizat Di Maria, ca atacant. Iar spectacolul sperat a sucombat treptat sub agresiunea vipiei.
