Nici că se putea o mai bună sinteză a tuturor calităţilor (puţine) şi defectelor (he-hee!) fotbalului românesc decât acest Galatasaray – Steaua. Totul, de la investiţiile păguboase, până la mentalitatea jucătorului sau a echipei şi de la norocul chior până la prostia incomensurabilă s-a putut vedea în doar 90 de minute dintr-un joc pe care Steaua l-a pierdut (cu 2-2!) după ce l-a avut în mână din start. Ba care, pe la o bucată, începuse să semene al dracului de mult cu Middlesbrough – Steaua.
Ziua de 13 a fost cu ghinion pentru portarul turcilor care probabil că nu urmărise ca noi, la televizor, cu doar câteva minute înaintea începerii partidei, remarcabila secvenţă dintr-un mai vechi Galata-Steaua, în care portarul degajează ca un bou direct în ceafa lui Piţurcă, de unde mingea se duce în gol. ...Sau poate că urmărise şi crezuse că la fiecare meci există şi un bou de arbitru care să anuleze un asemenea gol!
Ei bine, de data asta nu s-a potrivit: arbitrul a fluierat a gol pentru Steaua, ba chiar încă odată, după alte 10 minute, aşa că ce naiba să mai urmeze după 0-2? Poate doar vreun 1-4, că ăia erau flenduri, iar noi pe coama valului. Da, dar cu câteva condiţii: 1) să nu fie vorba de o echipă românească; 2) să nu fie alcătuită din fotbalişti români în majoritate şi 3) să nu aibă antrenor român din România! (Nu, exprimarea nu-i pleonastică, din moment ce există un Lucescu, şi un Boloni care sunt antrenori români, dar nu din România, aţi înţeles ce vreau să spun). Fiind întrunite în mod nefericit toate cele trei condiţii, evident că Steaua, în loc să mai dea (unul, două sau câte ar fi dat nemţii în aceleaşi condiţii) şi-a băgat adânc curul în poartă. Ca masa să fie cu adevărat bogată, antrenorul român Lăcătuş, văr mintal bun cu antrenorul român Piţurcă, a făcut schimbările tipice milogului care gândeşte la mica ciupeală şi atât: afară cu atacanţii şi mijlocaşii ofensivi, hai să ne-apărăm sărăcia şi nevoile şi neamul (…prost, se înţelege!) Aşa că în loc de o calificare sigură în minutul 12, ne-am ales cu insomnii. Şi cu o scârbă, mereu reînnoită.